Un stilou cu inteligență artificială detectează boala Parkinson prin analiza scrisului de mână, cu o acuratețe de peste 95%

Data publicării:
A,Close-up,And,Burry,View,Of,A,Woman,Trying,To
Stilou inteligent cu AI detectează Parkinsonul din scris de mână, cu o acuratețe de peste 95%. Foto. Shutterstock

O echipă de cercetători din SUA a creat un stilou inovator cu cerneală magnetică și vârf elastic, capabil să analizeze mișcările mâinii și să identifice semnele timpurii ale bolii Parkinson cu o acuratețe de peste 95%. Dispozitivul ar putea deveni o soluție ieftină și accesibilă pentru diagnosticarea acestei afecțiuni neurologice în întreaga lume, informează The Independent.

Dispozitivul poate identifica diferențele dintre stilurile de scris ale persoanelor cu și fără această boală neurologică, care afectează aproximativ 10 milioane de oameni la nivel mondial. Printre simptome se numără tremurul și deteriorarea mișcărilor membrelor și ale corpului.

Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă afecțiune neurodegenerativă după Alzheimer și cea cu cea mai rapidă creștere din această categorie.

Totuși, diagnosticul se bazează de obicei pe observarea abilităților motorii ale pacientului, ceea ce duce la subestimări în țările cu venituri mici și medii, din cauza lipsei de specialiști.

Citește și: Speranță pentru bolnavii de Parkinson și Alzheimer: o moleculă care blochează moartea celulară, descoperită de cercetători australieni

Scrisul de mână este un proces complex care necesită coordonarea dintre creier și mână, iar cercetările anterioare au arătat că este afectat semnificativ de Parkinson.

Stiloul cu inteligență artificială conține cerneală magnetică și detectează semnele bolii prin analizarea mostrelor de scris.

„Am dezvoltat un stilou de diagnosticare, cu un vârf moale magnetoelastic și cerneală ferofluidă, capabil să transforme sensibil și cantitativ mișcările de scris atât pe suprafață, cât și în aer, în semnale electrice de înaltă fidelitate, analizabile, pentru diagnosticarea bolii Parkinson fără sursă externă de alimentare”, au declarat cercetătorii, inclusiv din cadrul Universității California din Los Angeles (UCLA).

Cercetătorii au demonstrat că, asistat de un sistem AI, stiloul a reușit să distingă cu succes mostrele de scris ale trei pacienți cu Parkinson de cele ale altor 13 participanți sănătoși.

Dispozitivul a reușit să identifice boala Parkinson cu o acuratețe de peste 95% în acest grup restrâns de 16 persoane.

Cercetătorii speră că stiloul ar putea fi dezvoltat într-o tehnologie precisă, cu costuri reduse, ușor de distribuit, pentru a îmbunătăți diagnosticarea bolii Parkinson în rândul populațiilor numeroase și în regiunile cu resurse limitate.

„Dezvoltarea acestui stilou de diagnostic reprezintă o tehnologie ieftină, fiabilă și ușor de răspândit, cu potențialul de a îmbunătăți diagnosticarea bolii Parkinson în zone extinse și în medii cu resurse limitate”, au mai spus cercetătorii.

„Este deosebit de benefic pentru persoanele netratate, care s-ar putea să nu se recunoască încă drept potențiali pacienți cu Parkinson”, au transmis oamenii de știință.

Citește și: Legătura dintre alimentele ultraprocesate şi debutul precoce al bolii Parkinson

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online