România U21, învinsă în preliminariile pentru Europeanul de tineret. Mutu, la prima înfrângere ca selecționer

Data actualizării: Data publicării:
nationala u21 in ucraina foto facebook frf
Naționala U21 a României. Foto: Facebook FRF

Selecţionata de tineret a României a fost învinsă de echipa Ucrainei cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021, pe Stadionul Obolon din Kiev.

Ucraina s-a impus printr-un gol marcat de Serghei Buleţa (80), dintr-un penalty foarte uşor acordat.

Echipa antrenată de Adrian Mutu a făcut un meci modest, iar puţinele ocazii de gol s-au încheiat cu finalizări individuale, în locul altor soluţii mai bune.

Ucraina a fost aproape să deschidă scorul în min. 15, la o mare greşeală a lui Haruţ, dar în cele din urmă a obţinut doar un corner.

România a avut doar două oportunităţi în prima parte, un şut al lui Ciobanu la colţul scurt, prins de portar (21) şi un şut al lui Măţan, blocat de defensiva gazdă (42).

Gazdele au ratat prin Nazarenko (32), care a reluat pe lângă poartă din poziţie bună, şi prin Bondarenko (37), care a şutat peste poartă de la 20 de metri.

Repriza a doua a fost una mai alertă, cu mai multe faze de poartă şi cu o echipă a Ucrainei mai incisivă, mutările făcute de selecţionerul Rotan aducând plusuri, spre deosebire de schimbările realizate de Adrian Mutu.

Ciobanu a trimis cu capul, dar mingea a fost prinsă de portarul Rzinik (50), iar Olaru a tras slab (68), fără probleme pentru goalkeeper-ul Ucrainei.

Cele mai mari ocazii ale gazdelor s-au consumat în min. 70, când Vlad a respins mingea trimisă cu capul de Şevţov, pentru ca la cornerul care a urmat Popov să reia cu capul, Vlad a respins, iar Sirota a tras peste poartă.

Drăguş (75) a şutat la colţul scurt, dar portarul a fost din nou pe fază, după care Olaru (78) a tras din voleu în plasa laterală.

În min. 79, Ţitaişvili a căzut în careul echipei noastre la un duel cu Marin, fără ca jucătorul echipei Pisa să îl atingă, iar arbitrul a dictat în mod eronat penalty, transformat de Buleţa (80).

România a căutat golul egalării şi a avut o mare ocazie, prin Paşcanu, dar mingea reluată de fundaşul nostru a lovit bara (83).

În tur, România s-a impus cu scorul de 3-0.

La meci a asistat şi Mircea Lucescu, antrenorul echipei Dinamo Kiev, care nu a putut să îl urmărească pe Tudor Băluţă, jucător recent transferat la vicecampioana Ucrainei, deoarece a rămas pe banca de rezerve.

România ocupă locul al doilea în clasamentul grupei, iar marţi va juca pe teren propriu, împotriva Maltei, la Giurgiu.

Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se vor alătura gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021. Meciurile din cele patru grupe ale turneului final se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai-6 iunie 2021.

Ucraina - România 1-0 (0-0)

A marcat: Serghei Buleţa (80 - penalty).
Kiev, Stadion Obolon
Preliminariile Campionatului European Under-21 din 2021 - Grupa a 8-a

Au evoluat echipele:

Ucraina: 1. Dmitro Riznik - 5. Vladislav Dubinceak, 4. Denis Popov, 2. Aleksandr Sirota, 6. Roman Vantuh (18. Orest Lebedenko, 16) - 15. Artem Bondarenko (21. Maksim Ceh, 66), 10. Serghei Buleţa (căpitan), 16. Arseni Batagov - 7. Maksim Lunov (8. Dmitro Topalov, 46), 20. Danilo Sikan (19. Ilia Şevţov, 66), 14. Aleksandr Nazarenko (11. Gheorghi Ţitaişvili, 60).
Selecţioner: Ruslan Rotan.
Rezerve neutilizate: 23. Ruslan Neşceret - 3. Volodimir Brajko, 17. Bogdan Biloşevski, 22. Danil Skorko.

România: 1. Andrei Vlad - 19. Denis Haruţ, 4. Alexandru Paşcanu, 6. Virgil Ghiţă (căpitan), 3. Raul Opruţ (2. Radu Boboc, 46) - 22. Darius Olaru, 14. Marius Marin, 20. Andrei Ciobanu (16. Cătălin Itu, 77) - 10. Dennis Man (8. Olimpiu Moruţan, 77), 21. Valentin Costache, 13. Alexandru Măţan (7. Denis Drăguş, 65).
Selecţioner: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: 12. Mihai Aioani - 5. Tudor Băluţă, 9. George Ganea, 11. George Alexandru Cîmpanu, 18. Radu Drăguşin.

Arbitru: Furkat Atajanov; arbitri asistenţi: Samat Tergheussizov, Dakhan Tuleghenov; al patrulea oficial: Grigori Moskovcenko (toţi din Kazahstan)
Cartonaşe galbene: Bondarenko (24), Opruţ (42), Buleţa (58), Vlad (72), Marin (79), Riznik (87).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță