Steaua a sărbătorit cu mare fast câștigarea titlului de campioană a României

Data publicării:
steaua-3

Este a 24-a oară când Steaua devine campioana României și pentru prima oară în ultimii șapte ani, aşa că majoritatea jucătorilor ei nu au mai trăit o astfel de experiență. Sărbătoarea a început pe Arena Națională, acolo unde steliștii au jucat ultima partidă a campionatului cu FC Brasov. Scorul final a fost 4-0 pentru Steaua, într-o partidă fără miză, care a început însă în forţă: un gol în minutul 2, apoi al doilea gol în minutul 7.

Suporterii au găsit pe scaune cartoane colorate și au fost invitaţi să le ridice în aer în același timp. A fost o coregrafie spectaculoasă, în care culorile stelei, drapelul şi harta României au apărut în acelaşi timp în tribunele Arenei Naţionale.

Meciul a fost urmat de o ceremonie de premiere, în care nici un membru al clubului nu a fost uitat. A fost rostit şi numele finanţatorului echipei de fotbal, însă publicul a reacţionat cu huiduieli în acest moment.

Zeci de mii de suporteri au aclamat apoi convoiul victorioșilor, sosit cu autocarul la întâlnirea din Piața Constituției. Seara s-a încheiat după ora 23, cu focuri de artificii.

Digi24 a urmărit bucuria stelistă, bucuria campionilor și a suporterilor cu imagini în direct de pe tot parcursul traseului convoiului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja