JO 2024. Eduard Ionescu, după victoria senzațională la tenis de masă: M-am gândit la mama, că a bătut drumul până aici

Data actualizării: Data publicării:
eduard ionescu jo paris
Eduard Ionescu a salvat șase mingi de meci și a obținut o victorie spectaculoasă în fața nigerianului Quadri Aruna. Sursa foto: facebook.com/CSASTEAUA

Jucătorul de tenis de masă Eduard Ionescu, în vârstă de 19 ani, a fost susţinut din tribune la meciul din primul tur la simplu de la JO Paris 2024 de mama şi mătuşa sa. După victoria spectaculoasă în fața nigerianul Quadri Aruna, sportivul român a spus că acest lucru i-a dat putere.

În vârstă de 19 ani, Eduard Ionescu el a reuşit o victorie entuziasmantă în turul 1 al concursului olimpic de la Paris. A salvat şase mingi de meci pentru al învinge pe numărul 19 mondial, nigerianul Quadri Aruna, conform News.ro.

”M-a dominat primele trei seturi. Mi-am zis apoi să câştig măcar un set. Apoi, să fac încă un punct, încă un punct, să pot prelungi întâlnirea şi să mă pot bucura de această atmosferă incredibilă de la Jocurile Olimpice. Nu pot zice că am avut încredere că o să revin, dar pur şi simplu m-am gândit că nu mai am ce pierde. Am dat tot ce am putut, am riscat şi loviturile, din fericire pentru mine, au intrat pe masă”, a declarat la final Eduard Ionescu.

Mama şi mătuşa lui Edi Ionescu au fost în tribune pentru a-l susţine pe sportivul Stelei.

”Familia mea mereu mi-a dat şi îmi va da putere să trec peste orice obstacol. Trag din ce în ce mai tare de mine. Nu este prima dată când sunt condus. M-am gândit la mama, în timpul meciului, că a bătut tot drumul până aici. Acum, îmi doresc din suflet să mai prindă încă o dispută de-a mea”, a mai spus Edi Ionescu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sportivul român a salvat șase mingi de meci și a obținut o victorie senzațională în fața nigerianului Quadri Aruna, scor 4-3 (8-11, 9-11, 6-11, 11-8, 12-10, 11-9, 13-11), sâmbătă seara, în prima rundă a probei masculine de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...