JO 2024. ITA a anunțat câți sportivi a depistat pozitiv la testele antidoping de la Paris. Au fost verificați aproape 39% dintre atleți

Data actualizării: Data publicării:
turnul eiffel cu cercurile olimpice
Turnul Eiffel, cu inele olimpice pe el. Foto: Profimedia

Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au fost depistat cinci cazuri pozitive, a anunţat, joi, Agenţia Internaţională de Testare (ITA), însărcinată cu programul antidoping din timpul Jocurilor, transmite AFP.

Au fost prelevate în total 6.130 de eşantioane (urină, sânge, sânge uscat) la 4.770 de controale care au vizat 4.150 sportivi, potrivit comunicatului ITA, care precizează că este vorba de „cea mai mare proporţie” de sportivi testaţi vreodată. Aceste testări au fost efectuate între deschiderea Satului Olimpic, la mijlocul lunii iulie, şi ceremonia de închidere, din 11 august.

Atleta română Florentina Iuşco nu a putut concura la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, parţial, pe 25 iulie, cu o zi înaintea debutului evenimentului, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă.

Iuşco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut, notează AFP, citată de Agerpres.

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei. Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardul necesar pentru a i se acorda statutul de ''nevinovat sau neglijenţă semnificativă'', şi i-a impus o suspendare de doi ani începând cu 1 februarie 2024.

La testările efectuate înaintea jocurilor olimpice au fost identificate circa 40 de violări ale regulamentului antidoping

ITA a procedat la controale ţintite la JO 2024, dintre care „aproape de două treimi” s-au efectuat în competiţie, iar restul în afara ei. Ţările cu cei mai mulţi sportivi testaţi sunt Statele Unite, Franţa, China, Australia şi Marea Britanie.

Agenţia a condus un program de testare cu mai multe săptămâni înaintea JO, în care circa 90% din cei 10.000 de participanţi la JO de la Paris au fost testaţi cel puţin o dată. În această perioadă au fost identificate circa 40 de violări ale regulamentului antidoping, a precizat ITA.

La JO de la Tokyo, din 2021, au fost înregistrate şase cazuri de dopaj.

Creată în 2018 şi finanţată în parte de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), ITA planifică, organizează şi gestionează rezultatele testelor antidoping din timpul Jocurilor Olimpice. Ea a activat deja la JO de vară de la Tokyo, în 2021, iar apoi la JO de iarnă de la Beijing, din 2022. ITA gestionează şi programele antidoping al Turului ciclist al Franţei şi ale altor discipline sportive.

La JO de iarnă de la Beijing, patinatoarea rusă Kamila Valieva, testată pozitiv la trimetazidină înaintea Jocurilor, suspendată ulterior pe o perioadă de patru ani, a ţinut capul de afiş al evenimentului.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații