Sari la conținut

Simona Halep, dezvăluire inedită. Ce a făcut la Dubai, înaintea meciului cu Tsurenko

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat pentru site-ul WTA că nu e aşa rău să nu aibă antrenor şi că în prezent nu se află în discuţii cu nimeni pentru acest post în echipa sa.

LIVE TEXT Simona Halep Elina Svitolina, în semifinale la Doha

Foto: Agerpres

„În acest moment nu vorbesc cu nimeni. Mă simt bine, nu ştiu ce se va întâmpla, dar nu discut cu nimeni", a precizat Halep la WTA All Access Hour.

„Îmi lipseşte să am o voce lângă mine, îmi lipsesc sfaturile. Îmi lipseşte faptul că e mereu cineva alături de tine şi îţi dă un sfat. Dar restul este destul de obişnuit. Sunt o profesionistă şi încerc să fac ce trebuie, chiar dacă nu am un antrenor”, a explicat Halep, care a încheiat în noiembrie o colaborare de patru ani cu Darren Cahill.

Românca consideră, însă, că lipsa unui antrenor are şi părţile sale bune.

„Vă voi povesti o întâmplare, pentru că e haioasă. În Dubai, înaintea meciului cu Ţurenko, mă simţeam obosită. În timpul nopţii nu putusem dormi prea bine. M-am trezit la 8 dimineaţa şi eram moartă de oboseală. Am schimbat alarma la ceas şi le-am scris băieţilor din echipă că ne vedem la 10:30 pentru micul dejun. Apoi am dormit încă două ore, m-am îmbrăcat pentru meci, am luat dejunul şi am mers direct la meci. Dacă aş fi avut un antrenor, acest lucru ar fi fost imposibil. În acel moment le-am spus băieţilor că uneori e bine să nu ai un antrenor”, a relatat Simona Halep.

Simona Halep are şansa de a reveni pe primul loc în lume, campioana din 2015 de la Indian Wells abordând ediţia din acest an cu o formă bună şi multă încredere, după un start bun de sezon. Învinsă în optimi la Australian Open de Serena Williams, Halep a continuat să joace din ce în ce mai bine, aducând două puncte mari pentru echipa de Fed Cup a României, care a învins Cehia cu 3-2 şi s-a calificat în semifinalele Fed Cup, iar apoi a atins finala la Doha şi semifinale la Dubai.

„Cred că toate meciurile au fost dificile şi nu am renunţat la o singură minge. Cred că acest lucru este cel mai important pentru mine din punct de vedere mental. Toate meciurile au fost strânse şi am simţit că nivelul meu a fost unul bun, chiar dacă am pierdut partide. Am condus ambele adversare la Doha şi Dubai, dar uneori lipseşte ceva şi nu poţi încheia meciul, dar mă simt bine şi nu simt nimic negativ după acele meciuri”, a subliniat Halep.

Jucătoarea a indicat că printre lucrurile care au lipsit a fost concentrarea sa în fazele superioare, dar are încredere că jucând mai multe meciuri îşi va regla jocul.

„M-am simţit bine, chiar şi la începutul anului, la Melbourne. Însă am simţit că nu aveam destule meciuri înainte de acele turnee importante. Încă mai am acest sentiment, că am nevoie de mai multe meciuri, dar sunt bine. Cred că nivelul este bun şi am încredere. Dacă există încredere totul e liniştit în viaţa ta. Sunt sănătoasă şi încrezătoare deoarece am jucat bine la Doha şi la Dubai”, a concluzionat Halep.

Simona Halep e doua favorită la Indian Wells, urmând să debuteze vineri, în turul secund, contra cehoaicei Barbora Strycova.

Etichete: indian wells , simona halep , indian wells 2019

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale