Galerie Foto Victoria Simonei Halep de la Melbourne, în imagini

Data actualizării: Data publicării:
Simona Halep
Foto: Getty Images

Simona Halep a câștigat, duminică, primul ei trofeu din 2022 și al 23-lea din carieră, la Melbourne Summer Set 1. Halep rămâne neînvinsă în fața rusoaicei Veronika Kudermetova, pe care a mai întâlnit-o de două ori anterior. În urma acestei victorii, Halep va urca în clasamentul WTA, obținând 280 de puncte.

Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Este titlul WTA cu numărul 23 din cariera Simonei Halep. În urma acestui victorii, Simona Halep va urca pe locul 15 în clasamentul mondial.

Pentru câștigarea turneului Melbourne Summer Set 1, Simona Halep va primi 31.000 de dolari și 280 de puncte în clasamentul WTA.

Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită, s-a impus după o oră şi 14 minute, câştigând primul să titlu în Australia.

După un sezon 2021 în mare măsură ratat, din cauza numeroaselor probleme de sănătate, Halep a început perfect 2022, cu al 23-lea titlu din carieră.

Halep a câştigat primul ghem al finalei de la Melbourne, dar Kudermetova (24 ani, 31 WTA) a întors scorul, având 2-1. Apoi Halep nu i-a mai lăsat nicio şansa adversarei, câştigând cinci ghemuri la rând şi setul cu 6-2, conform Agerpres.

Debutul actului secund a fost mai dificil pentru româncă, Veronika Kudermetova desprinzându-se la 2-0. Halep a revenit şi a profitat de erorile adversarei, întorcând scorul (3-2). La 4-3, Halep a reuşit un nou break şi a încheiat setul cu 6-3.

Simona s-a impus în ambele sale dueluri anterioare cu Kudermetova (24 ani, 31 WTA), ambele desfăşurate în 2021, cu 6-1, 6-1 în turul al treilea la Australian Open şi cu 6-1, 7-6 (4) în optimi la Moscova. Ele s-au întâlnit de două ori şi la dublu, victoria revenind rusoaicei de fiecare dată.

Halep a avut şi 18 finale pierdute: 2010 - Fes (Maroc), 2011 - Fes, 2012 - Bruxelles, 2014 - Madrid, Roland Garros, Turneul Campioanelor, 2015 - Toronto, Cincinnati, 2017 - Roma, Roland Garros, Cincinnati, Beijing, 2018 - Australian Open, Roma, Cincinnati, 2019 - Doha, Madrid, 2021 - Cluj-Napoca (Transylvania Open).

Acesta a fost ultima repetiţie pentru Simona înaintea participării la Australian Open (17-30 ianuarie), ea renunţând la turneul de la Sydney, care va avea loc săptămâna viitoare.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă