Un adolescent de 17 ani a murit după ce a intrat într-un stâlp cu maşina pe care o conducea fără permis

Data publicării:
Mașină de poliție parcată
Foto: George Călin/Inquam Photos

Un tânăr în vârstă de 17 ani a decedat în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de duminică spre luni pe o stradă de la periferia municipiului Slatina, după ce maşina pe care o conducea fără a avea permis ar fi lovit un stâlp, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

În autoturism se mai aflau încă doi tineri, unul în vârstă de 14 ani, fratele adolescentului aflat la volan, şi altul în vârstă de 20 de ani, posesorul maşinii.

"Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că un autoturism condus de un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un stâlp", a precizat sursa citată.

Pasagerii din maşină au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Ei ar suferit leziuni uşoare, arată IPJ.

Minorul aflat la volan în momentul producerii accidentului nu deţinea permis de conducere.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deţine permis de conducere.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”