Cercetătorii au descoperit un nou compus experimental care reduce deteriorarea țesuturilor cauzată de diabet, prin blocarea unei interacţiuni între proteine care ar fi la originea multor complicaţii cronice ale bolii, arată un studiu realizat de echipa de la NYU Langone Health.
Cercetarea a demonstrat, în teste efectuate pe şoareci, că molecula RAGE406R previne deteriorarea celulelor, inflamaţia şi leziunile tisulare asociate diabetului.
Substanţa acţionează prin oprirea interacţiunii dintre două proteine-cheie, RAGE şi DIAPH1, care contribuie la afectarea inimii şi rinichilor, dar şi la încetinirea vindecării rănilor.
Rezultatele, publicate ca articol de copertă în revista Cell Chemical Biology, au arătat că blocarea legării DIAPH1 de proteina RAGE reduce inflamaţia şi accelerează refacerea ţesuturilor. Testele efectuate atât pe celule umane, cât şi pe animale de laborator au indicat că RAGE406R diminuează complicaţiile acute şi cronice asociate atât diabetului zaharat de tip 1, cât şi celui de tip 2. Molecula este concepută pentru a acţiona direct asupra proteinei RAGE, fără a influenţa nivelul glicemiei.
„Nu există tratamente care să vizeze cauzele fundamentale ale complicaţiilor diabetice. Descoperirile noastre arată că RAGE406R poate acţiona prin blocarea efectelor intracelulare ale proteinei RAGE, nu prin reducerea zahărului din sânge”, a explicat dr. Ann Marie Schmidt, profesor de endocrinologie la NYU Grossman School of Medicine şi coautor principal al studiului, citată într-un comunicat de presă al echipei de la NYU Langone Health.
Speranțe pentru noi tratamente împotriva diabetului de tip 2
Dacă rezultatele vor fi confirmate prin teste clinice, această substanţă ar putea completa tratamentele actuale, în special pentru diabetul zaharat de tip 2.
Proteina RAGE este un receptor care interacţionează cu produşii de glicare avansată (AGE), molecule formate atunci când proteinele sau grăsimile se combină cu zaharurile din sânge. Acestea se acumulează în organismul persoanelor cu diabet sau obezitate, dar şi odată cu înaintarea în vârstă, favorizând inflamaţia şi afectarea vaselor de sânge.
Cercetătorii au observat că molecula RAGE406R concurează pentru locul de legare pe proteina RAGE care, în mod normal, ar fi ocupat de DIAPH1, o proteină implicată în formarea filamentelor de actină, structuri ce oferă suport şi formă celulelor. Interacţiunea DIAPH1-RAGE intensifică formarea acestor structuri, amplificând inflamaţia şi agravând complicaţiile diabetice.
Echipa de la NYU Langone Health a analizat anterior o bibliotecă de peste 58.000 de molecule şi a identificat un grup capabil să inhibe semnalizarea RAGE-DIAPH1. Candidatul anterior, RAGE229, a fost însă eliminat după ce testele standard au arătat un potenţial risc de modificare a ADN-ului.
Noul compus, RAGE406R, a rămas la fel de eficient în blocarea interacţiunii dintre proteinele RAGE şi DIAPH1, mecanismul care duce la complicaţii în diabet, însă, spre deosebire de versiunea anterioară (RAGE229), nu conţine porţiunea chimică ce putea modifica ADN-ul şi creşte riscul de cancer.
Ce arată testele pe șoareci
În testele efectuate pe şoareci obezi cu diabet zaharat de tip 2, aplicarea locală a compusului pe răni a accelerat semnificativ închiderea acestora, atât la masculi, cât şi la femele. Rezultatele sugerează că efectul moleculei este datorat reducerii inflamaţiei, un proces esenţial în răspunsul imun al organismului, dar care, atunci când scapă de sub control, duce la deteriorarea ţesuturilor.
Compusul RAGE406R, care momentan este experimental şi nu este aprobat pentru utilizare clinică, a scăzut nivelurile unei molecule-cheie implicate în inflamaţie, chemokina CCL2, reducând astfel activitatea macrofagelor, celule imunitare care amplifică procesele inflamatorii. În consecinţă,au fost observate modificări favorabile ale structurii ţesutului şi o vindecare mai rapidă.
„Rezultatele deschid o cale promiţătoare pentru dezvoltarea de tratamente noi împotriva diabetului. Aceste descoperiri reprezintă un punct de plecare pentru terapii destinate ambelor tipuri de diabet şi pentru dezvoltarea de markeri care să măsoare eficacitatea noilor tratamente în organisme vii”, a explicat profesorul Alexander Shekhtman, coautor al studiului, de la Universitatea de Stat din New York (SUNY Albany).
Editor : Ana Petrescu
