Revoluția AI a început, dar nu e nevoie să te iei la trântă cu frigiderul: Inteligența Artificială e aici ca să ne ajute pe toți

Data actualizării: Data publicării:
Kv_Eficienta Articol susținut de SAMSUNG

Cunoaștem cu toții scenariul horror când vine vorba despre AI: în Ziua Marii Resetări Mondiale, Inteligența Artificială va căpăta conștiință de sine și se va răscula împotriva noastră: oamenii vor deveni pentru Mașini ceea ce odinioară calul ori motorul cu abur au fost pentru Om. Până atunci, realitatea de zi cu zi ni se prezintă în nuanțe mult mai optimiste: Astfel, Samsung marchează anul 2024 ca an al Inteligenței Artificiale și aduce tehnologia AI mai aproape de consumatorii români prin lansarea gamei extinse de produse AI, conform viziunii „AI for All”. Inteligența Artificială nu e aici să ne înlocuiască, ci doar să ne facă viața mai bună.

Inteligența Artificială e deja aici. Nu-i mai putem nega „existența”.

Ne aflăm în mijlocul unei revoluții tehnologice, într-o perioadă de inovație accelerată de noile tehnologii AI. O tehnologie care ne poate simplifica viața.

Samsung este primul brand care a introdus pentru prima dată funcții AI în telefoanele mobile, pentru beneficiul utilizatorilor (cu focus pe eficientizare și creativitate).

Samsung a lansat în acest scop campania „Samsung & AI. Uimitoare separat. Extraordinare împreună”.

Campania evidențiază modul în care Inteligența Artificială poate contribui decisiv la îmbunătățirea vieții cotidiene a utilizatorilor de aplicații și produse Samsung.

Funcțiile AI sunt, de asemenea, prezent și în dispozitivele și electrocasnicele Samsung de zi cu zi: de la frigidere care recomandă rețete în funcție de ingredientele din frigider, pe bază de AI, la mașini de spălat care pot fi pornite de la distanță, direct de pe telefonul mobil.

Aceste servicii sunt disponibile grație SmartThings – aplicația Samsung care conectează toate produsele companiei într-un singur hub, pentru a monitoriza, controla și amplifica utilizarea device-urilor interconectate. Aplicația Smart Things funcționează, de asemenea, la rândul ei, pe bază de AI.

UN AI mai simplu, mai bun, mai eficient

În acest context, merită menționată noua serie de telefoane mobile Galaxy S24, care permit utilizatorului comunice practic fără bariere de limbaj. Convorbirile telefonice pot fi traduse în timp real.

Note assist poate formata, traduce, sumariza sau corecta ortografic documentele, iar funcția AI poate genera 5 versuni în care textul poate fi reformulat și poate crea automat coperte pentru folderele în care sunt stocate aceste documente.

Pentru pasionații de fotografie, sistemul de operare cu AI incorporat oferă mai multe sugestii de editare, de la eliminarea umbrelor la colorizarea fotografiilor alb-negru.

Iar căutarea inteligentă pe baza fotografiilor este acum posibilă cu ajutorul unor gesturi de selecție foarte ușor de utilizat.

Seria Galaxy S24 oferă asigurări de securitate și a versunilor Android timp de 7 ani de zile. Securizarea documentelor sau a accesibilității pentru rețelele Wi-Fi este acum mai ușor de realizat de către uitilizatori.

Inteligența artificială intervine chiar și în tiparul de utilizare a bateriei, analizând comportamentul de consum și oferind opțiuni de optimizare a culorilor și luminozității ecranului.

Astfel, produsele Samsung cu funcții AI sunt concepute pentru a simplifica și eficientiza activitățile cotidiene, de la gestionarea timpului la optimizarea rutinelor zilnice.

AI-ul integrat în produsele Samsung devine un partener de încredere, oferind soluții personalizate adaptate nevoilor individuale ale utilizatorilor, care le ușurează viața. Totodată, Samsung înțelege importanța siguranței datelor și a intimității utilizatorului, motiv pentru care asigură un nivel ridicat de securitate în cazul dispozitivelor și aplicațiilor sale.

Misiunea Samsung este să încorporeze AI în fiecare produs & divizie, platformă, funcție, pentru a deschide noi posibilități consumatorilor care le permită acestora o viață mai bună și mai simplă acasă, la birou sau pe drum.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...