Comisia juridică a Senatului a dat aviz negativ pentru începerea urmăririi penale a lui V. Vosganian

Data publicării:
vosganian crop-3

În comisia juridică au fost 5 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”. Potrivit senatorului Cătălin Boboc, acest vot echivalează cu un aviz negativ, pentru că nu au fost întrunite cele șase voturi necesare unui aviz pentru începerea urmăririi penale.

Comisia juridică trebuie să întocmească un raport, care va merge în plenul Senatului. Dacă senatorii vor realiza în timp util acest document, o decizie ar putea fi formulată săptămâna viitoare.  

În cursul zilei de marţi, Varujan Vosganian şi-a prezentat punctul de vedere în faţa Comisiei juridice a Senatului.

Am pledat pentru faptul că ceea ce am întreprins în 2008 era responsabilitatea mea de ministru, care este obligat să rezolve chestiunile sociale și să slujească în interesul de ansamblu al economiei. Am considerat că ceea ce a menționat procurorul de caz este un gest de dispreț la adresa Senatului”, a declarat ministrul Economiei.

Varujan Vosganian le-a mulțumit, la ieșirea de la comisia juridică, membrilor Baroului și profesorilor de la Facultatea de Drept care l-au ajutat.

La începutul lunii septembrie, Parchetul general a cerut Senatului să-i ridice imunitatea ministrului liberal, cercetat în dosarul Romgaz.

În acelaşi dosar, este anchetat şi fostul ministru democrat-liberal al Economiei, Adriean Videanu. Procurorii au pus sechestru asupra averii acestuia. 

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă