Deficitul Rusiei s-ar putea tripla în 2026, în urma scăderii veniturilor din petrol. „Situaţia se deteriorează semnificativ” (Reuters)

Data actualizării: Data publicării:
Rusia economie
Foto: Profimedia

Deficitul public al Rusiei s-ar putea tripla comparativ cu ţinta oficială, până la finalul acestui an, scăderea achiziţiilor Indiei de petrol şi majorarea discounturilor la tranzacţionarea petrolului afectând veniturile, în timp ce cheltuielile ar putea fi mai ridicate decât se estima, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Sursele citează calculele economiştilor de la un grup de experţi care ale legături cu Guvernul, date care nu au fost prevăzute pentru publicare. Aceste informaţii sunt cel mai recent indiciu al presiunilor cu care se confruntă economia rusă în urma sancţiunilor, a dobânzilor ridicate şi a deficitului de forţă de muncă, informează Agerpres.

Calculele arată un posibil declin al veniturilor din energie cu 18% în 2026, comparativ cu planul Guvernului, cea ce ar duce la un deficit între 3,5% şi 4,4% din PIB, faţă de un nivel planificat de 1,6% din PIB. Estimările indică şi o majorare a cheltuielilor între 4,1% şi 8,4%.

Veniturile bugetare totale ar urma să scadă cu 6% faţă de nivelul planificat, la 37.900 miliarde de ruble (494,78 miliarde de dolari).

„Situaţia bugetară se deteriorează semnificativ. Veniturile vor fi mai scăzute iar cheltuielile mai ridicate”, susţin sursele.

Citește și

Mai multe regiuni din Rusia au introdus bonusuri uriașe pentru a recruta soldați. Cât se oferă în acest moment „la semnătură”

Venituri la jumătate

Cele mai recente date guvernamentale publicate miercuri arată că veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au înjumătăţit în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2025, atingând cel mai redus nivel de după iulie 2020. Guvernul a obţinut luna trecută venituri de 393,3 miliarde de ruble.

Anul trecut, economia rusă a încetinit semnificativ, după ce lupta Băncii Centrale a Rusiei contra inflaţiei a dus la majorarea dobânzilor.

Discountul aplicat petrolului rusesc Ural faţă de Brent (cotaţia de referinţă pe plan global) s-a extins în ultimele luni, după ce în octombrie Statele Unite şi Marea Britanie au impus sancţiuni mai dure asupra celor mai mari companii petroliere ruseşti - Lukoil şi Rosneft - în urma invadării Ucrainei.

Anul trecut, rubla s-a apreciat cu 45% faţă de dolar, ceea ce a afectat de asemenea veniturile, deoarece taxele pe combustibili sunt calculate în dolari, dar plătite în ruble.

Calculele au fost făcute înainte ca preşedintele Donald Trump să anunţe că a convins India să nu mai cumpere petrol rusesc, dar sursele spun că previziunile au luat în calcul un declin de 30% al achiziţiilor Indiei.

Reprezentanţii Ministerului de Finanţe nu au dorit să facă comentarii.

Estimările grupului de experţi sunt în mare parte în linie cu cele ale băncilor comerciale şi ale altor instituţii de cercetare.

Anul trecut, veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut cu 24%, la 8.480 miliarde de ruble, cel mai redus nivel începând din 2020.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Cum ar putea crește salariile în funcție de vechime după noua Lege a salarizării. Calcule pe baza grilelor...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Momentul în care un hipopotam urmărește o barcă plină cu turiști: „A fost terifiant”
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată