Traian Băsescu susține deschis Partidul Mișcarea Populară. Ce spun constituționaliștii, politologii și politicienii

Data publicării:
cropp

„Este evident că încălcarea există. Eu cred că nu-l mai interesează; face campanie deschisă pentru că Preşedinţia pentru el nu mai reprezintă o miză”, apreciază Gheorghe Iancu, profesor de Drept constituţional.

„Preşedintele face campanie electorală vădită pentru Partidul Mişcarea Populară, nu numai pentru faptul că s-a îmbrăcat în tricoul respectiv, ci pentru că a participat de foarte multe ori, sub sigla Fundaţiei Mişcarea Populară, pentru partidul Mişcarea Populară”, spune și politologul Andrei Țăranu.

Premierul Victor Ponta i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să dea dovadă de responsabilitate. „Trebuie să facă eforturi să se comporte ca un președinte al României. În ultimele zile nu a făcut-o. Regret că își încheie al doilea mandat într-un mod absolut jalnic”, a declarat premierul

Crin Antonescu a criticat în termeni duri atitudinea președintelui Traian Băsescu. „Preşedintele României, transformat într-un jalnic agent electoral. Niciun preşedinte, niciun şef de stat vreodată nu s-a compromis, ajungând chiar să îmbrace tricoul de partid în timpul campaniei”, a spus liderul liberal.

Vineri, Elena Udrea a postat pe un cont de socializare mai multe fotografii cu şeful statului purtând un tricou cu însemnele Partidului Mişcarea Populară.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, de la Cotroceni, că va vota Partidul Mişcarea Populară şi că,„dacă nu ar fi avut „steagurile în spate”, ar fi purtat acelaşi tricou cu însemnele partidului, aşa cum a făcut-o în fotografiile postate de Elena Udrea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA. Afacerea care i-a schimbat viața după retragerea din muzică: „E o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, imagini fără filtre și declarații sincere despre lupta cu kg în plus: „Uitați-vă la mine! Asta...
Film Now
Ruth Gemmell, Violet din „Bridgerton”, detalii despre căsnicia ei. Și-a refăcut viața cu „un prieten vechi”...
Adevarul
Goana după aurul din Munții Apuseni în anul 2026. 20 de ani fără minerit, sute de tone de metale prețioase...
Newsweek
Ajutor la pensie de 150 lei pe lună pentru 2.000.000 de pensionari. Banii se dau și dacă ai salariu mic
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Cicliștii participanți la Turul Down Under din Australia, atacați de canguri agresivi. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut în rolul lui Ebenezer Scrooge. Filmul care marchează revenirea sa la Hollywood
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”