Atmosferă marțială la Bruxelles. Alerta teroristă, ridicată la nivel maxim: pericol iminent!

Data publicării:
politie belgia - GettyImages-78514429-1

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

ACTUALIZARE 19.40. Europarlamentarii români descriu un peisaj de război la Bruxelles. Forţe de ordine înarmate şi măsuri draconice de securitate pentru evitarea unor atacuri teroriste. Armata a devenit prezenţă obişnuită în metropola belgiană.



ACTUALIZARE 19.06. În urmă cu o oră, forţele de ordine au arestat patru persoane în centrul Bruxelles-ului. Autorităţile nu au explicat însă şi de ce i-au ridicat pe suspecţi.  



ACTUALIZARE 17.40. O jurnalistă româncă stabilită la Bruxelles a vorbit la Digi24 despre atmosfera din capitala Belgiei, aflată sub măsuri stricte de securitate: cele mai multe magazine sunt închise, toate evenimentele mari au fost anulate.

„Noi am ieșit de dimineață pentru că trebuia să participăm la cununia civilă a unor prieteni, iar când am ajuns acolo, primarul era într-o reuniune de urgență pe teme de securitate. A trebuit să așteptăm și n-am știut până în ultimul moment dacă prietenii noștri vor reuși sau nu să oficieze cununia civilă”, a povestit Ramona Strugariu.

„Oamenii sunt speriați, dar în general atmosfera e calmă, nu vezi semne de panică pe străzi, numai că e neobișnut de multă liniște”, a spus ea.

Jurnalista a mai spus că, împreună cu mai multe asociații din Belgia, pregătea lansarea unui eveniment „foarte amplu”, dar că acesta a fost anulat în ultimul moment.

ACTUALIZARE 16:00  O persoană a rămas închisă în metroul de la Bruxelles, relatează presa belgiană. A existat o neconcordanță de timp între închiderea propriu-zisă a stațiilor de metrou și anunțul făcut de compania de transport, astfel că unele tronsoane de metrou, cum ar fi stația Parc, au rămas deschide. Așa se face că o tânără a rămas în imposibilitate de a mai ieși din stația subterană, cel puțin temporar, până când a fost găsită de echipele angajaților care făceau verificări. 

ACTUALIZARE 13:50  Românii din Bruxelles povestesc pe Facebook cum e atmosfera în capitala belgiană:

„Metroul e închis până mâine la ora 15, la fel și tramvaiele care au parcurs subteran; s-au anulat concertele si evenimentele sportive; se închid centrele comerciale și magazinele de pe străzile de shopping principale (Rue Neuve, Louise, Ixelles, etc.); se închid toate piețele, se anulează toate activitățile în centrele comunale, culturale, sportive (piscine etc.); patrule mixte poliție/militari înarmați; armata in zonele cheie”, scrie unul dintre ei.

ACTUALIZARE 12:20 Premierul belgian Charles Michel menționează, într-o conferință de presă, „riscul unui atentat comis de indivizi cu arme și explozibili, posibil în mai multe locuri”. El a mai spus teroriștii amenință centrele comerciale și transporturile publice.

ACTUALIZARE 12:10 Ministerul Afacerilor Externe a informat sâmbătă cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că Organul belgian de coordonare pentru analiză (OCAM) a amenințărilor a ridicat nivelul de alertă teroristă la nivelul maxim pentru orașul Bruxelles, 4 pe o scară de 1 la 4, ceea ce semnifică "o amenințare serioasă și iminentă".

Potrivit unui comunicat de presă al MAE citat de Agerpres, stațiile de metrou au fost închise, trenurile periurbane au fost suspendate, iar meciurile de fotbal din primele două divizii amânate.

„OCAM recomandă locuitorilor capitalei belgiene să evite locurile cu o concentrație mare de oameni, cum ar fi concerte, evenimente majore, gări, aeroporturi, transportul în comun și centrele comerciale aglomerate. Pentru restul teritoriului belgian, nivelul de alertă se menține la 3”, precizează MAE în comunicat.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în "App Store" și "Google Play"), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale.

Bruxelles-ul găzduiește sediile celor mai importante instituții ale Uniunii Europene, precum și sediul NATO.

În Bruxelles locuiește o comunitate importantă de români, mulți dintre ei lucrând la sediile instituțiilor europene. Ei povestesc că la intrarea în aceste instituții, controalele de identitate sunt acum mult mai drastice. Dacă anterior erau verificați numai vizitatorii la intrarea în Parlamentul European, acum sunt verificați și percheziționați corporal inclusiv angajații. Aseară, străzile din Bruxelles - de obicei foarte animate vinerea seara - erau pustii, iar sirenele poliției răsună foarte des. Mulți dintre angajații străini care lucrează la Bruxelles au decis să-și trimită familiile acasă, în țările de orgine, a relatat pentru digi24.ro o funcționară a Parlamentului European.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Ca urmare a unei noi evaluări, spune Organizația de coordonare pentru analiza amenințării (OCAM), care depinde de Ministerul de Interne, „nivelul de alertă teroristă a trecut la nivelul 4, foarte grav, pentru regiunea Bruxellesului”, relatează Agerpres. „Nivelul 3 rămâne valabil pentru restul țării”, a adăugat OCAM.

Această măsură intervine la câteva ore după ce un suspect arestat în Belgia a fost pus sub acuzare pentru terorism de justiția belgiană în legătură cu atentatele jihadiste care s-au soldat cu 129 de morți la Paris, la 13 noiembrie. Suspectul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, este al treilea inculpat în Belgia în legătură cu atentatele de la Paris.

Saleh Abdeslam, singurul terorist implicat în atentatele de la Paris care s-ar mai afla încă în viaţă, este unul dintre cei mai căutaţi oameni ai momentului în Franţa, Belgia şi, potrivit CNN, chiar şi Olanda. Potrivit unor informaţii neconfirmate oficial, el ar fi fost văzut ultima oară în apropiere de Bruxelles.

La o săptămână de la atentatele de la Paris, Salah Abdeslam este în continuare de negăsit, iar surse apropiate anchetei, citate de CNN, susţin că acesta s-ar putea teme mai degrabă de o pedeapsă ISIS, pentru că nu şi-a detonat vesta cu explozibil, decât de oamenii legii. Ieri, publicaţia La Derniere Heure anunţa că ar fi fost văzut în Anderlecht, suburbie a capitalei Bruxelles.

Pe de altă parte, publicaţia Le Capitale citează un martor care susţine că teroristul ar fi încercat să ia legătura cu fratele său şi că se afla marţi în Molenbeek, tot o suburbie a metropolei belgiene. Niciuna dintre aceste informaţii nu a fost însă confirmată de autorităţile belgiene.

Potrivit France-Presse, Salah Abdeslam ar fi părăsit Franţa imediat după atentate cu ajutorul a doi complici arestaţi între timp în Belgia. Pe lângă ei, un al treilea suspect a fost inculpat vineri de justiţia belgiană pentru complicitate la atentate teroriste.

În aceste condiții, Belgia şi-a ridicat nivelul de alertă teroristă la maximum pentru regiunea din jurul capitalei.

Fără să facă explicit legătura, OCAM precizează că a ridicat alerta teroristă la nivel maxim pentru că e vorba despre „o amenințare serioasă și iminentă” care necesită luarea de măsuri de securitate specifice și formularea unor „recomandări speciale pentru populație".

Ministerul de Interne a cerut anularea tututor evenimentelor cu public numeros din regiune şi a meciurilor prevăzute azi şi mâine. De asemenea, circulaţia metroului în capitala belgiană a fost suspendată, cel puţin pentru azi.

Centrul a lansat un apel către locuitorii capitalei belgiene să evite „locurile cu concentrare masivă de persoane”, menționând concertele, marile evenimente, gările și aeroporturile, transportul în comun, precum și zonele comerciale foarte frecventate.

De asemenea, OCAM a recomandat populației din Bruxelles să faciliteze controalele de securitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri