Grecia, în pragul dezastrului. S&P retrogradează ratingul de țară

Data publicării:
Standard-and- Poors - net

Mii de eleni care se tem că ţara va intra în incapacitate de plată au format cozi interminabile la bancomate pentru a-şi scoate banii. Sub ameninţarea ieşirii din zona euro, grecii se tem că nu vor mai avea din ce trăi.

„Cred că oamenii sunt terorizaţi de această veste privind închiderea băncilor. Magazinele nu vor avea activitate în această săptămână, iar vânzările scad dramatic”, spune proprietarul unui magazin.

„Ar trebui să găsească o soluţie pentru a permite poporului grec să rămână în picioare ca să ne putem continua vieţile. Dacă nu o vor face, va fi tot mai rău”, crede o femeie.

Unii încă au speranța că Grecia şi creditorii vor ajunge la un acord pentru salvarea ţării.

„Trebuie să fim calmi, putem trăi cu mai puţin până se rezolvă situaţia. De ce să ne panicăm? Nu avem motive. La un moment dat, toate aceastea se vor sfârşi”, spune o femeie.

Nu mi-e frică şi cred că totul va merge bine. Trebuie să fim optimişti”, îndeamnă o tânără.

Statele din zona euro se declară în continuare deschise la dialog, deşi Grecia a respins toate ofertele de până acum.

Europa trăieşte datorită capacităţii sale de a face compromisuri. (...) Dacă ne pierdem capacitatea de a face compromisuri, atunci Europa este pierdută”, a declarat cancelarul german Angela Merkel.

„Sper că, dacă Guvernul grec hotărăşte acest lucru, negocierile pot fi reluate. Dar depinde numai şi numai de el să hotărască acest lucru. Franţa este în continuare disponibilă pentru ca dialogul să poată fi reluat”, spune președintele Francois Hollande.

Există, însă, şi condiţii pentru redeschiderea negocierilor, chiar şi în al douăsprezecelea ceas.

Suntem în continuare deschişi la dialog, aşa cum am făcut-o tot timpul, Întindem în continuare mâna Greciei, dar în cadrul respectării unor reguli, care nu au fost stabilite printr-o voinţă arbitrară a instituţiilor financiare, ci sunt norme necesare pentru buna funcţionare a zonei euro şi pentru ca Grecia să-şi redobândească încrederea în sine şi creşterea economică”, a declarat ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos Jurado.

Pe de altă parte, sunt voci care nu mai cred în recuperarea Greciei.

Se poate vedea ce se întâmplă atunci când un guvern acţionează iresponsabil. Prin închiderea băncilor, viaţa de zi cu zi ajunge într-un blocaj. Vrem să păstrăm Grecia în zona euro, dacă acest lucru este posibil. Această posibilitate este, însă, mai mult decât îndoielnică”, a spus Guenther Oettinger, comisar european din partea Germaniei .

Grecia merge înainte cu referendumul de duminică în cadrul căruia va cere poporului să se pronunţe dacă aprobă sau respinge măsurile cerute de creditori pentru acordarea ultimei tranşe din împrumutul financiar. Deja, guvenul elen a făcut public buletinul de vot.

Acutizarea crizei elene, închiderea băncilor şi a bursei au avut efecte imediate pe pieţele de capital. Bursa de la Paris a deschis cu o scădere de aproape 5 procente, cea din Germania cu aproape 4 la sută, iar cea din din Marea Britanie cu 2 la sută. Efectele s-au resimţit şi în Japonia. Bursa din Tokyo a închis şedinţa de tranzacţionare cu o scădere de 3 la sută.

Citiți și:

Patru bănci grecești, prezente și în România, plasate de Fitch în „incapacitate parțială de plată”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor câștiga polițiștii și judecătorii după noua lege a salarizării. Grila completă cu salarii și...
Digi FM
Apariție rară pe covorul roșu: Keanu Reeves și iubita sa au strălucit la o gală în LA. Secretul din spatele...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, declarație de stil pe străzile din NYC. Colanți trei sferturi, sandale cu toc și geantă de...
Film Now
Katie Holmes, apariție rară alături de mama ei pe covorul roșu. „Sunt atât de norocoasă să fiu iubită de...
Adevarul
Cum să alegi roșiile dulci și zemoase din piață. Trucuri simple de care trebuie să ții cont pentru un gust...
Newsweek
Avocat: Cum au pierdut pensionarii cu grupe de muncă bani la pensie la Marea Recalculare? Trebuiau să ia dublu
Digi FM
„Dansez chiar şi în visele mele”. Povestea uimitoare a unei foste balerine care dă lecţii de dans și la 100...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
Sunt cei mai mari fani ai lui, iar el îi adoră. Brendan Fraser, emoționat lângă băieții săi la premiera...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”