Exclusiv Guvern cu AUR, păreri împărțite în PSD. Victor Negrescu: AUR la guvernare înseamnă decizii antidemocratice

Data publicării:
victor negrescu
Victor Negrescu, vicepreședinte al PSD, spune că AUR ar trebui izolat. Foto: Digi24

Un subiect care a stârnit un val de atacuri și acuzații între foștii partneri de guvernare, PSD și PNL, este eventualul parteneriat al social-democraților cu AUR și un guvern trecut de Parlament cu voturile partidului condus de George Simion. De altfel, la negocierile pentru susținerea guvernului Veștea, premierul propus la acea vreme de președintele României s-a dus la discuțiile cu AUR însoțit de un social-democrat. Se pare, însă, că părerile legate de această asociere sunt împărțite în PSD. Victor Negrescu, vicepreședinte al partidului, spune că AUR ar trebui izolat, în niciun caz cooptat la guvernare. A făcut declarația la emisiunea „În fața ta”, care va fi difuzată integral sâmbătă, de la ora 14:00.

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Eu personal nu accept o astfel de guvernare cu AUR din foarte multe motive care nu privesc interesele PSD, care privesc interesele României. Pentru mine, AUR la guvernare înseamnă așa: modelul Ungaria, blocarea fondurilor europene, investiții mai puține la noi în țară, înseamnă decizii antidemocratice, decizii împotriva libertății de exprimare, înseamnă o metodă de guvernare și o acțiune guvernamentală care vine împotriva convingerilor mele.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: La negocieri cu AUR s-a dus domnul Neacșu, la negocieri cu AUR, în spatele domnului Veștea, era colegul dumneavoastră, domnul Ivan. Nu era USR-ul, nu era PNL-ul. Domnilor Neacșu și domnilor Ivan, ce le spuneți în mod direct?

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Eu spun doar așa în interiorul conducerii Partidului Social Democrat nu s-au discutat aceste aspecte. Din perspectiva mea...

-S-au dus pe cont propriu?

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Nu știu.

-Au făcut negocieri în nume personal?

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Nu, nu cred să facă acesta, dar n-a fost o consultare largă pe acest subiect.

-Eu cred că datorați aceste explicații, transparent, în primul rând alegătorilor dumneavoastră, care nu-înțeleg...

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Nu alegătorilor, datorez oamenilor, românilor în general și colegilor.

-Nu înțeleg de ce într-un birou se strâng domnii Neacșu, domnul Veștea, domnul Grindeanu, ies din acel birou, domnul Neacșu cu domnul Veștea de mână, merg la AUR și dumneavoastră ne spuneți că respingeți...

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Eu nu practic dublul discurs.

-Care parte din PSD respinge și care nu respinge colaborarea cu AUR?

Victor Negrescu, vicepreşedintele PSD: Eu sunt foarte ferm în ceea ce înseamnă principiile și convingerile mele și le exprim de fiecare dată în interiorul partidului. Eu personal sunt partizanul unei linii dure în ceea ce înseamnă izolarea AUR și o s-o mențin în continuare. Evident, la un moment dat poate am dreptate, poate în alte circumstanțe colegii vor decide altfel. Din nou, a fost o decizie de moment luată de colegii din Partidul Social Democrat din Parlamentul României.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trebuie să ai ITP și RCA dacă mașina stă luni întregi în curte? Ce obligații are proprietarul în 2026
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...