Sondaj exclusiv AtlasIntel pentru Digi24. Rezultate surprinzătoare pentru alianța PSD-PNL. AUR adună cele mai multe voturi de la tineri

Data publicării:
ID256014_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Cele mai recent sondaj realizat de AtlasIntel în exclusivitate pentru Digi24 prezinta date surprinzătoare pentru alianța PSD-PNL. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Cum vor vota românii la europarlamentare? Este întrebarea la care răspunde cel mai recent sondaj realizat de AtlasIntel în exclusivitate pentru Digi24. Cosmin Prelipceanu vă aduce la Jurnalul de Seară, de la ora 20, datele culese de cea mai precisă casă de sondare din Statele Unite ale Americii, la alegerile din 2020. Acestea vor fi explicate de cei mai avizați analiști ai momentului.

Sondajul realizat de AtlasIntel, la începutul lunii aprilie, arată date surprinzătoare pentru coaliția PSD-PNL dar și pentru Alianța Dreapta Unită. Potrivit sondajului, prezentat în exclusivitate la ora 20, în emisiunea Jurnalul de Seară, partidul Dianei Șoșoacă intră în Parlamentul European. 

Intenția de vot pentru alegerile europarlamentare vine însoțită de date demografice care arată caracteristicile electoratului. Alianța PSD-PNL este votată mai mult de persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, în timp ce Dreapta Unită primește cele mai multe voturi de la cei cu vârsta între 40 și 49 de ani. AUR este partidul care primește cele mai voturi de la electoratul tânăr, cu vârsta între 18 și 29 de ani.

Sondajul AtlasIntel măsoară și nivelul de aprobare al românilor în privința alianței PSD-PNL, precum și părerea despre partidele suveraniste/naționaliste.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă România, veți afla, de asemenea, la ora 20, atunci când vom vedea ce spun românii despre cea mai mare realizare și cea mai mare greșeală a actualului guvern PSD-PNL.

Toate datele și rezultatele sondajului AtlasIntel vor fi prezentate în exclusivitate la ora 20:00, la Jurnalul de Seară pe Digi24.

AtlasIntel este singura companie de sondare a opiniei publice pe canal exclusiv digital cu nota “A” în clasamentul FiveThirtyEight. În ciclul alegerilor prezidențiale din 2020 în SUA, AtlasIntel a fost cea mai precisă companie de sondare, atât la nivel federal cât și în fiecare dintre statele cheie care au definit numărul de electori în Colegiul Electoral.

Citește și EXCLUSIV Sondaj AtlasIntel pentru Digi24: Nicușor Dan e în fața lui Piedone și Cîrstoiu. Câte procente au PSD-PNL în București

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri