Elena Lasconi: Dacă Nicuşor Dan nu se retrage, vom merge în faţa alegătorilor. Eu ştiu ce reprezint, aştept să aflu ce reprezintă el

Data publicării:
Elena Lasconi
Elena Lasconi, președinta USR. Foto: Profimedia Images

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi, la Antena3, despre Nicuşor Dan, că a căutat susţinerea unor partide, dar până acum nu a primit nicio susţinere. Ea a mai spus că în cazul în care Nicuşor Dan nu se retrage, vor merge în faţa alegătorilor şi vor spune care sunt planurile pentru România. ”Eu ştiu ce reprezint, dar abia aştept să aflu ce reprezintă şi Nicuşor”, a mai spus Lasconi.

”Se fac practic două luni de când Nicuşor Dan a anunţat candidatura. A căutat susţinerea unor partide, până acum nu a primit nicio susţinere. El a spus că se bazează pe un sondaj făcut în decembrie, pe care l-a văzut doar el. Dacă ar fi să dăm crezare acelor sondaje, trebuie să vă reamintesc că anul trecut, pe vremea asta, Mircea Geoană era sus de tot şi la alegeri a fost pe nicăieri”, a spus Elena Lasconi la Antena3, citat de news.ro.

Ea a precizat că este o cursă electorală în care fiecare îşi face calcule.

”Calculele mele sunt foarte simple, am intrat în turul al doilea şi asta este cred că este o validare foarte clară. Acum e adevărat că suntem pe aceleaşi culoar, avem un bazin electoral comun, în cazul în care Nicuşor Dan nu se retrage, vom merge în faţa alegătorilor şi ne vom spune care sunt planurile pentru România. Eu ştiu ce reprezint, dar abia aştept să aflu ce reprezintă şi Nicuşor”, a precizat Lasconi.

Preşedinta USR a comentat şi zvonurile privind o susţinere a liderului USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, pentru Nicuşor Dan, arătând că ”este o mare şopârlă, dacă nu sunt mai multe şopârle, pentru că a văzut că şi Ilie Bolojan ar fi susţinut de USR pentru o candidatură, ceea ce este fals”.

”Vorbim despre fake news-uri. Am vorbit cu Vlad Voiculescu despre altă speţă şi mi-a comunicat şi acest lucru, că a fost întrebat şi el de mai mulţi jurnalişti. Nu este adevărat. (..) Tot USR-ul este în jurul meu, pentru că şi eu susţin USR-ul şi cred că fac lucruri bune pentru că am făcut un scor istoric”, a completat Elena Lasconi.

Întrebată dacă Nicuşor Dan face un joc pentru alt candidat, prin rămânerea în cursa electorală, Lasconi a răspuns: ”Poate să facă un joc pentru alt candidat sau pentru un alt partid. Poate să fie, cum zic românii, băgat de cineva la înaintare. Dar, pe de altă parte, doar dacă nu-l cunoşti pe Nicuşor Dan ai putea să spui asta, pentru că Nicuşor Dan este un tip foarte încăpăţânat. Şi când spun asta, mă refer că atunci când îi intră ceva în cap merge pe linia aia, indiferent care ar fi consecinţele. Eu cred că el ar trebui să cântărească şi în niciun caz eu” a precizat ea.

”Dacă vă aduceţi aminte, a cerut de mai multor partide susţinere şi, de asemenea, în campanile prezidenţiale a fost şi a susţinut pe mai mulţi, inclusiv din zona suveranistă şi mă refer la George Simion, la care s-a dus personal şi după care a făcut declaraţii, l-a susţinut inclusiv pe Mircea Geoană, s-a pozat cu Marcel Ciolacu, cu Nicolae Ciucă, primul a fost Ciucă, după ce i-au făcut aşa o campanie mizerabilă la primăria Capitalei, dar a făcut asta. Nu ştiu ce planuri are pentru România, am văzut doar declaraţii la televizor”, a mai arătat ea.

Elena Lasconi a precizat că nu a vorbit cu Nicuşor Dan despre candidatură.

”Eu am spus că merg în continuare, l-am întrebat de ce a spus lucruri neadevărate în spaţiu public, cum că se va întâlni cu mine, că a anunţat USR-ul de candidatură, pentru că nu s-a întâmplat asta şi că nu înţeleg, dar nu am primit niciun răspuns. Adică am pus, cumva, cărţile pe masă. Eu nu sunt o persoană care să arate cu degetul sau să mă isterizez sau să mă supăr, nu am orgolii. L-am sunat de ziua lui, anul trecut, înainte de Crăciun, nu mi-a răspuns. În cealaltă zi, m-a sunat să-mi mulţumească şi mi-a spus că vrea să îşi ia câteva zile şi când ajung la Bucureşti să ne vedem şi am zis că sigur că da, cu mare plăcere, mai ales că noi l-am susţinut şi continuăm să o facem, noi îl susţinem la primăria Capitalei”, a afirmat aceasta.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Dana Rogoz și-a schimbat radical look-ul. Actrița își donează din nou părul