Kelemen Hunor, după ce lideri USR i-au retras sprijinul Elenei Lasconi: O situaţie extrem de ciudată

Data publicării:
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor. Foto: Inquam Photos / Silviu Filip

Retragerea sprijinului politic pentru propriul candidat este o situaţie ciudată, consideră preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la anunţul USR de a-l susţine în schimb pe candidatul independent Nicuşor Dan.

„Poate complica pentru USR orice joc. Deci, ai un candidat şi retragi. (...) Chiar e o situaţie extrem de ciudată - să retragi sprijinul propriului tău candidat”, a declarat, miercuri, Kelemen Hunor, care a participat la lansarea programului candidatului Alianţei electorale „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu.

Biroul Naţional al USR a decis miercuri să convoace o şedinţă de Comitet Politic pentru a vota susţinerea, la alegerile prezidenţiale din luna mai, a candidatului independent Nicuşor Dan. Anunţul a fost făcut, într-o conferinţă de presă, de vicepreşedintele USR Dominic Fritz.

„Nu mai există o cale pentru Lasconi să ajungă în turul doi. Astăzi am decis să convocăm CPN, luând în considerare pericolul real pentru România. Chiar dacă asta înseamnă o decizie dureroasă pentru partid, la acest CPN să votăm susținerea unui independent. Nu este o decizie luată ușor, este o decizie luată în Biroul Național cu doar două voturi împotrivă”, a spus Fritz.

„Am văzut cifrele și nu arată bine. În momente ca acesta trebuie să facem ce e bine pentru țară. Poate că sună a cuvinte mari, dar de aceea am intrat în politică. Acum e bine să oprim binomul Ponta – Simion să intre în turul 2 și asta se poate face doar susținându-l pe Nicușor Dan. E fondatorul partidului, avem valori comune, el poate ține România pe direcția corectă”, a spus și Ionuț Moșteanu.

Elena Lasconi a spus în exclusivitate la Digi24 că nu se retrage din cursa pentru Cotroceni.

„Categoric, nu mă retrag și acum sunt mai hotărâtă ca oricând. Adică sunt mai hotărâtă decât anul trecut, pentru că îmi dau seama cât de putred este acest sistem și mă aștept și la alte forme de presiune în continuare. Deci mă pot aștepta la absolut orice. I-aș întreba pe colegii mei cât e darul și cine îl de pentru că îl susțin pe Nicușor Dan.

Cred că suntem într-un moment atât de sensibil din punct de vedere geo-politic, într-un moment atât de greu pentru societatea românească, care e la un pas de implozie. Oamenii s-au săturat de atâta nedreptate, s-au săturat să o ducă de azi pe mâine. Eu știu că o să încerce să îmi ia inclusiv banii pentru campanie. Eu n-am nevoie bani, eu am nevoie alături de mine de oameni curajoși. (...) Nu am de gând să mă retrag și voi lupta cu toată ființa mea”, a declarat Elena Lasconi.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei