„România va fi o voce activă în construcţia unei Europe puternice.” Mesajul transmis de Nicușor Dan preşedintei Parlamentului European

Data publicării:
nicusor dan
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

România va continua să colaboreze cu partenerii europeni, fiind „o voce activă şi de încredere” în construcţia UE, i-a transmis luni preşedintele ales, Nicuşor Dan, preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Îi mulţumesc Preşedintelui Parlamentului European Roberta Metsola pentru felicitările ei. I-am transmis că România va continua să colaboreze cu partenerii noştri europeni şi să-şi îndeplinească angajamentul faţă de valorile şi obiectivele Uniunii Europene. România va fi o voce activă şi de încredere în construcţia unei Europe mai puternice, mai competitive şi mai unite, care lucrează pentru prosperitatea cetăţenilor noştri", a declarat Nicuşor Dan, după convorbirea cu Roberta Metsola, potrivit Agerpres.

Preşedinta Parlamentului European a avut o convorbire la telefon cu Nicuşor Dan, pe care l-a felicitat pentru câştigarea alegerilor.

Într-un mesaj postat luni pe reţeaua X, Metsola menţionează că „a fost minunat să vorbească cu Nicuşor Dan”. „După anunţarea rezultatului alegerilor, a fost emoţionant să văd toate steagurile europene fluturate cu mândrie în întreaga ţară”, a completat ea.

„Oamenii din România se pot baza pe Europa lor. Acesta este mesajul pe care îl voi duce în România mai târziu în cursul acestei săptămâni”, a menţionat preşedinta PE.

Roberta Metsola va primi joi Premiul Timişoara pentru Valori Europene, pentru susţinerea aderării României la spaţiul Schengen şi pentru sprijinul constant pentru Ucraina şi Republica Moldova.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Pensionarii, nemulțumiți de recalcularea pensiilor. „Am primit 68 de lei pentru un an și patru luni de muncă”
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro