Live

Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 25 decembrie

Data publicării:

1 - ÎNCEPUTUL EREI NOASTRE

Nașterea lui Iisus Hristos reprezintă începutul erei noastre. Sfântul Dionisie cel Smerit, născut în Dobrogea, a propus numărarea anilor în funcție de nașterea lui Iisus.

Astfel, toată istoria omenirii se împarte în înainte și după Hristos. În latină, se folosește sintagma „anno Domini”, adică anul Domnului, pentru era curentă a istoriei.

Anul nașterii Domnului este considerat anul 1. Nu există anul zero. Și calendarul iulian, și calendarul gregorian folosesc acest sistem de a număra trecerea anilor.

1989 - SFÂRȘITUL DICTATORULUI

Tribunalul Militar Extraordinar Român îi condamna la moarte pe Nicolae și Elena Ceaușescu, în ziua de Crăciun. Au fost executați în aceeași zi, la Târgoviște.

Cei doi au fost acuzați și găsiți vinovați de genocid, subminarea economiei naționale și a puterii de stat. A fost ultima execuție făcută în istoria României.

Dovadă că România a intrat într-o nouă eră, slujba de Crăciun de la Patriarhie a fost transmisă în direct, pentru prima oară, de Televiziunea Română.

1991 - ULTIMUL ȚAR ROȘU

În fața camerelor de luat vederi, ca să fie auzit în toată lumea, Mihail Gorbaciov și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

A fost primul și singurul om care a avut această funcție. Demisia a venit după o înțelegere cu Boris Elțin. Gorbaciov rămăsese președinte al unei țări inexistente.

După anunțul lui Gorbaciov, drapelul roșu, cu secera și ciocanul, a fost coborât de pe Kremlin. În locul lui a fost ridicat tricolorul rus. A doua zi, URSS a fost dizolvată.

Editor : Ș.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Ce-a pățit în străinătate ”perla” vândută de Gigi Becali cu 6.000.000 de euro! Mai are contract până în 2027

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 26 februarie

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 25 februarie

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 24 februarie 

Tronurile pe care au stat Alexandru Ioan Cuza, Grigore Dimitrie Ghica, regina Elisabeta, expuse la Muzeul Naţional de Istorie

Partenerii noștri