Video Exclusiv Imagini în premieră cu câinele incendiat de minori și salvat de un ONG. Cum se simte acum patrupedul și ce nume a primit
Câinele ars de viu de doi copii din Buzău a fost salvat de o asociație pentru protecţia animalelor și dus la veterinar. Și-a revenit, are doar arsuri superficiale și va fi pregătit pentru adopție. Filmul cu animalul incendiat a devenit viral în ultimele zile. Un martor, tot minor, a filmat întâmplarea și a postat-o pe internet. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru maltratarea animalelor. Între timp, patrupedul este pe mâini bune, pare că se simte bine și încet-încet depășește și șocul psihic.
Marius Chirca, președintele asociației Kola Kariola, a intrat luni seara în direct la Digi24 alături de cățel. „După cum vedeți, e foarte bine, am petrecut mult timp împreună de ieri dimineață, de când l-am preluat și până acum, a devenit ceva mai sociabil. Reacționează bine când mă vede pe mine, pe soția mea, pe medicii de aici din cabinet și ne pregătim pentru adopția de mâine. După cum vedeți, l-am înnoit, are și un ham, dacă îl bag mult în seamă, mă și pupă. I-am pus și un nume, m-am tot gândit: acum se numește Focus, vă dați seama de unde îi provine numele”, a spus Marius Chirca.
El a relatat povestea câinelui și a subliniat că, din păcate, astfel de cazuri de maltratare și schingiuire a animalelor sunt foarte frecvente.
Pe tot parcursul discuției, cățelul Focus a fost liniștit lângă Marius Chirca, a dat din coadă mulțumit, a închis ochii atunci când era mângâiat. În mod evident, cățelul tânjește după afecțiune. „O oră dacă mai stau așa și nu mă mișc, o oră nu se va mișca din poziția asta”, a spus Marius Chirca. „În momentul în care îl bag în seamă, el mă pupă. Aseară, i-am dus mâncare, îmi lingea mâna. Este un semn că se umilește, adică îmi arată să nu-i fac rău. Întâlnesc des la câini comportamentul ăsta, în general la câinii care trec printr-o traumă”, a explicat Marius Chirca. „El geme aici, de plăcere”, a mai spus Marian Chirca, atunci când a vorbit cu câinele și l-a îmbrățișat duios. Iată imaginile:
Rupere de nori în județul Buzău: drumuri afectate, pod închis temporar și terenuri agricole inundate
Tragedie în județul Buzău: Un copil de patru ani a murit după ce a fost mușcat de un câine ciobănesc
Materie nouă, din toamnă, pentru mii de liceeni din România. Disciplina care îi va ajuta pe elevi să aplice matematica în viața zilnică
„Cotețul mobil”, investiția care naște controverse la Buzău. Cum va arăta și ce spun oamenii despre planul primăriei de a crește găini
Comuna care transformă resturile vegetale din gospodării în îngrășământ natural. Localnicii fac rând la utilajul cumpărat de primărie
Cazul unei comune din Buzău, unde primăria a condiționat adeverințele pentru APIA de plata impozitelor locale
Răsadurile, în pericol din cauza diferențelor mari de temperatură de la zi la noapte. Cum încearcă legumicultorii să salveze producția
Un român din patru suferă de obezitate. Legătura dintre grăsimea de pe burtă și sănătate. Când devine aceasta periculoasă
Răsadurile de roșii, la mare căutare în această perioadă. Care sunt soiurile-vedetă printre legumicultori
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News