Live

Alerte de vreme severă în aproape toată țara: cod galben de viscol, vânt puternic și ninsori. Zonele afectate de cod portocaliu HARTĂ

Data actualizării: Data publicării:
Avertizări meteo de vreme rea. FOTO: Shutterstock

Meteorologii au emis o informare de vreme severă și mai multe avertizări cod galben și portocaliu pentru intensificări ale vântului, ninsori viscolite și polei, valabile între 26 și 29 decembrie. Vântul va sufla puternic în mare parte din țară, iar la munte rafalele vor depăși 110–130 km/h, reducând vizibilitatea și viscolind zăpada.

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, polei și viscol, valabilă în intervalul 26 decembrie, ora 10 – 29 decembrie, ora 10. 

Astfel, „pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (26 și 27 decembrie) vântul va prezenta intensificări în regiunile estice, sud-estice și local în centru și sud-vest, iar duminică (28 decembrie) în toată țara, cu viteze în general de 40...60 km/h, amplificând senzația de frig”, precizează ANM.

La munte, temporar vor fi rafale de peste 60...80 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă.

„În nordul, centrul și estul teritoriului, precum și la munte temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse în noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică”, mai informează meteorologii.

De asemenea, aceștia au anunțat că „local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5...15 cm. Pe arii restrânse se va forma ghețuș sau polei”. 

Avertizări cod galben de viscol și vânt puternic

ANM a emis și un cod galben de intensificări ale vântului și zăpadă viscolită la munte, care va fi valabil începând de vineri de la ora 14, până sâmbătă la ora 16. 

„Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a Moldovei, în vestul Olteniei și pe litoral cu viteze de 50...70 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 70...80 km/h, iar în zona înaltă de 90....120 km/h, viscolind zăpada depusă”, avertizează meteorologii. 

Foto: ANM

De asemenea, a fost emis și un cod galben de vânt puternic și zăpadă viscolită la munte, care va fi valabil de sâmbătă de la ora 16:00, până duminică la ora 02:00. 

„Vântul va avea intensificări în nordul Moldovei și în vestul Olteniei cu viteze de 50...70 km/h. În Carpații Meridionali și Orientali vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde vor fi rafale de 90...110 km/h, viscolind zăpada depusă”, avertizează ANM. 

Foto: ANM

Alertă de cod portocaliu 

ANM a emis încă un cod galben pentru ziua de duminică, care va fi valabil până luni la ora 10. 

Astfel, vor fi intensificări ale vântului și ninsori viscolite în Maramureș, Transilvania, Moldova și Dobrogea, precum și la munte; intensificări ale vântului în Oltenia, local în Muntenia și sudul Banatului.

„În intervalul menționat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 80...110 km/h, iar în Moldova și Transilvania viteza vântului va atinge 60...70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h”, potrivit ANM.

Meteorologii anunță că în celelalte regiuni „vor fi intensificări locale și temporare cu viteze în general de 50...60 km/h”.

„În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali și se va depune strat de zăpadă de 10...15 cm, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ”, avertizează aceștia.

Ninsori viscolite se vor semnala local și în nord, centru și est, unde stratul de zăpadă va fi în general de 3...6 cm.

A fost emis și un cod portocaliu de vânt puternic, viscol și vizibilitate foarte redusă, valabil tot duminică și luni dimineața până la ora 10.

Astfel, „în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110...130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită”.

Foto: ANM

Vremea în București 

Cerul va fi variabil la Bucureşti, cu înnorări seara şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze de până la 30 km/h în timpul zilei.

Potrivit prognozei pentru Capitală, publicate vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă de -6...-3 grade. În a doua parte a intervalului va fi ceaţă cu depunere de chiciură.

Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu probabilitate mare de ceaţă sau nori joşi dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 3 grade, iar cea minimă va fi de -5...-2 grade.

Duminică, cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...45 km/h. Temperatura maximă va fi de 5...7 grade, iar minima de -4...-2 grade.

Pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, vântul va prezenta intensificări în regiunile estice, sud-estice şi local în centru şi sud-vest, iar duminică în toată ţara, cu viteze în general de 40...60 km/h, amplificând senzaţia de frig, potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

La munte temporar vor fi rafale de peste 60...80 km/h, viscolind ninsoarea şi zăpada depusă.

În nordul, centrul şi estul teritoriului, precum şi la munte temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, pe arii mai extinse în noaptea de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică. Local se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general de 5...15 cm. Pe arii restrânse se va forma gheţuş sau polei.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din ţară. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale. Vremea la București HARTĂ

ANM anunță Cod galben de vijelii și ploi torențiale în mai multe județe. Cum va fi vremea în București

Explicațiile meteorologilor despre valul de furtuni și de când revine canicula. Sunt așteptate 38-40 de grade

Cod portocaliu în Ilfov: averse torențiale, vânt de până la 70 km/h și grindină. Ce localități sunt vizate

Partenerii noștri