Live

Accident mortal în județul Mureș. Intervenție cu elicoptere SMURD

Data actualizării: Data publicării:
Un tânăr de 24 de ani a murit şi trei persoane au fost rănite în accidentul din județul Mureș. Sursa: Profimedia Images

Un tânăr de 24 de ani a murit, iar trei persoane au fost rănite, marţi, după un accident rutier produs în judeţul Mureş. La faţa locului au fost trimise două elicoptere SMURD, anunță news.ro.

La data de 22 aprilie 2025, în jurul orei 13:30, poliţiştii din Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DC 56, între Apold şi Vulcan, a avut loc un accident rutier. Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, din Daia, judeţul Mureş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, izbindu-se de un cap de pod”, a transmis IPJ Mureş.

A fost activat planul roșu de intervenție, iar la faţa locului a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SAJ. Spre locul intervenţiei s-au deplasat și elicopterele SMURD Braşov, împreună cu un al doilea echipaj SAJ, a transmis ISU Mureş.

Sursa citată a precizat că, în urma impactului, şoferul a decedat la faţa locului, iar cei trei pasageri, un bărbat de 31 de ani, aflat în partea din faţă, precum şi o femeie, de 50 de ani şi un bărbat, de 54 de ani, aflaţi în partea din spate a autoturismului, au fost răniți.

Pasagerii au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Un accident grav de circulație s-a produs și la începutul lunii, în județul Mureș. Traficul rutier a fost atunci blocat temporar pe DN 13, între localităţile Corunca şi Acăţari, după ce o cisternă care transporta adeziv s-a răsturnat într-o curbă. Şoferul a fost rănit şi a necesitat îngrijiri medicale. 

 

 

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru persoane au ajuns la spital după un carambol pe DN 7, județul Arad. Traficul, blocat temporar

Accident mortal pe autostrada A7: Imaginile surprinse de o cameră de bord a unei mașini aflate în trafic

Accident grav de muncă în Galați: un bărbat de 30 de ani a murit după surparea unui mal de pământ

Accident grav pe DN 17, în Bistrița-Năsăud: un șofer a murit după ce mașina lui s-a ciocnit cu un autobuz

Partenerii noștri