Live

Alertă de incendii forestiere în Grecia. Mai multe localități au fost evacuate

Data actualizării: Data publicării:
"Pompierii vor fi în alertă", a transmis Ministerul Crizei Climatice şi Protecţiei Civile. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Alerta de incendii forestiere a fost ridicată duminică la "nivelul 4, risc crescut" în unele regiuni din Grecia, după ce numeroase focare au izbucnit sâmbătă, potrivit guvernului elen. Autorităţile au dispus evacuarea preventivă a mai multor localități.

În total, sâmbătă, "71 de incendii în regiuni agricole şi forestiere din toată ţara au izbucnit în douăsprezece ore, între orele 03:00 GMT şi 15:00", a precizat într-un comunicat Ministerul Crizei Climatice şi Protecţiei Civile, transmite duminică AFP, preluată de Agerpres.

Majoritatea acestor incendii au fost aduse sub control, în special în centrul ţării, cu excepţia celui din Lasithi, pe insula Creta (sud) care a continuat duminică, dar "fără să existe un front activ", conform pompierilor.

Trei persoane au fost rănite uşor în acest incendiu, au precizat pompierii.

Autorităţile au dispus evacuarea preventivă a satelor Achlia, Galini, Agia Fotia şi Mavros Kolimpos, în timp ce incendiul s-a apropiat de unele gospodării, potrivit Reuters.

"Incendiul s-a estompat semnificativ după eforturile a sute de pompieri", a declarat pentru Reuters un reprezentant al pompierilor. "A fost primul mare (incendiu) din apropierea unei zone rezidenţiale din acest an", a adăugat el.

Potrivit prognozelor meteorologice, până marţi vor sufla vânturi puternice, cu intensităţi de 60 de kilometri la oră, în nordul Mării Egee, Attica (zona metropolitană a Atenei), Ciclade, Creta şi centrul Greciei, "ceea ce face ca situaţia să fie extrem de periculoasă pentru izbucnirea incendiilor", a declarat ministerul citat.

Pentru aceste zone, "toate forţele de protecţie civilă vor fi plasate la nivelul 4 (risc crescut de incendiu)", iar "pompierii vor fi în alertă şi membrii forţelor armate vor efectua patrule", a adăugat ministerul.

Grecia a înregistrat "o temperatură medie record de 11,8 grade Celsius" în timpul iernii 2023-2024, descrisă drept "cea mai călduroasă consemnată vreodată în ţară", potrivit Observatorului de la Atena, care a avertizat recent asupra "unui nivel îngrijorător de secetă".

De la începutul lunii aprilie, temperaturile au fost deosebit de ridicate pentru acest sezon, cu 31 de grade Celsius în Chania (Hania), în Creta.

Grecia a cunoscut unul dintre cele mai lungi valuri de căldură vara trecută, perioadă marcată de incendii devastatoare care au lăsat în urmă 20 de morţi şi s-au răspândit pe 175.000 de hectare.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Violențe și proteste în Noua Caledonie, sute de persoane arestate, drumuri baricadate. "Totul, în proporţie de 80%, e distrus"

Erdogan confirmă în prezenţa premierului grec transformarea bisericii ortodoxe Chora din Istanbul în moschee. „Rămâne deschisă tuturor”

Valuri de căldură catastrofale și orașe scufundate: Cum va arăta lumea dacă vom depăși pragul climatic de 3 grade Celsius

Vijeliile au făcut ravagii. O casă a luat foc după ce a fost lovită de trăsnet. Mașini luate de ape, găsite la un kilometru distanță

Partenerii noștri