CCR a amânat din nou dezbaterea sesizării lui Nicușor Dan privind modificările la legea prosumatorilor. Când va fi discutată
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, amânarea pentru 4 martie a analizei sesizării depuse de președintele Nicușor Dan în legătură cu modificările aduse Legii energiei electrice și a gazelor naturale.
Șeful statului a reclamat faptul că, după ce Parlamentul a parcurs un nou ciclu legislativ și a operat amendamente, actul normativ a fost adoptat „cu depășirea limitelor reexaminării”, fiind introduse soluții care nu făceau obiectul cererii sale inițiale.
„Parlamentul a depășit cadrul reexaminării”
În sesizarea transmisă CCR, președintele arată că procedura de reexaminare are un caracter strict și nu permite modificări care nu sunt legate direct de obiecțiile formulate.
Potrivit acestuia, Parlamentul a depășit aceste limite, revenind asupra unor soluții și introducând altele noi, care nu pot fi justificate ca simple corelări de tehnică legislativă.
„Reevaluarea oportunității unor soluții legislative nevizate de cererea de reexaminare nu era posibilă în această procedură specială”, susține șeful statului, invocând jurisprudența Curții Constituționale.
Prin cererea formulată la 12 decembrie 2023, președintele a solicitat corelarea definiției prosumatorului cu regimul de licențiere prevăzut de lege, potrivit căruia producătorii cu capacități de cel puțin 1 MW trebuie licențiați, la fel ca orice alt producător de energie.
Totodată, a cerut reanalizarea condițiilor în care prosumatorii pot compensa energia produsă în exces cu cea consumată la alte locuri, limitare care, în opinia sa, poate constitui o barieră de acces pe piața de energie.
De asemenea, șeful statului a solicitat reevaluarea exceptării prosumatorilor cu putere instalată sub 900 kW de la responsabilitatea pentru dezechilibrele create în rețea.
În același timp, președintele a cerut clarificări privind aplicarea noii limite de 400 kW pentru compensarea cantitativă și eliminarea perioadei de 24 de luni în care diferența dintre energia produsă și cea consumată putea fi utilizată.
O altă solicitare a vizat instituirea obligației furnizorilor de a emite facturi „în numele și în contul prosumatorilor” pentru energia livrată în rețea, măsură care necesită clarificări comerciale și fiscale.
Modificări contestate de șeful statului
În sesizare se arată că, față de forma anterioară reexaminării, Parlamentul a extins sfera autorităților și instituțiilor publice care pot vinde energie produsă sau stocată, deși președintele ceruse doar clarificarea normei. De asemenea, a fost reintrodusă limita de 200 kW pentru puterea instalată a prosumatorilor, prevăzută de legea în vigoare, în locul soluțiilor discutate anterior.
În opinia președintelui, aceste intervenții nu reprezintă simple corelări, ci soluții legislative noi, care schimbă substanța legii.
Ce prevedea forma inițială a legii
Legea a fost transmisă inițial spre promulgare la 25 noiembrie 2023. În forma inițială, aceasta făcea distincție între prosumatorii persoane fizice și cei persoane juridice și aducea modificări importante regimului acestora.
Actul normativ prevedea creșterea la 400 kW a limitei de putere instalată pentru care se poate solicita compensare cantitativă, posibilitatea de stocare a energiei, vânzarea directă către alți consumatori și compensarea între mai multe locuri de consum, dacă sunt la același furnizor și operator de distribuție.
Totodată, legea majora la 900 kW limita până la care prosumatorii nu plătesc dezechilibrele din rețea și modifica Codul fiscal, extinzând de la 27 kW la 900 kW plafonul pentru care nu există obligația de emitere a facturilor.
Amânată pentru 4 martie este și obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.425 alin.(1) lit.b) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedura civilă, obiecție formulată de Avocatul Poporului.
Editor : A.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News