Live

Huiduieli la Alba Iulia în momentul depunerii coroanei din partea președintelui Nicușor Dan

Data publicării:
Nicușor Dan. Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Un moment solemn din ceremoniile de la Alba Iulia, depunerea coroanelor de flori de Ziua Națională, a fost întrerupt de huiduieli în clipa în care a fost anunțată coroana depusă din partea președintelui Nicușor Dan. Reacția a venit din partea unei părți a publicului prezent în fața Catedralei Încoronării, relatează News.ro.

Momentul, programat ca unul solemn, a căpătat o notă politică atunci când, la microfon, s-a anunțat că „se depune o coroană de flori din partea preşedintelui României, excelenţa sa domnul Nicuşor Dan”. În acel moment, numeroși participanți au început să huiduie, reacția prelungindu-se până la finalizarea depunerii.

Coroana președintelui a fost depusă prima, conform protocolului oficial, de militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dej”, în timp ce muzica militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” acompania ceremonia. După acest moment, restul depunerilor s-a desfășurat fără incidente sau alte reacții din partea publicului.

Ulterior, au fost depuse coroane din partea Parlamentului României, Parlamentului European, Guvernului României prin Instituţia Prefectului Judeţul Alba, Consiliului Judeţean Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia, precum şi de către reprezentanţi ai cultelor și ai mai multor unități militare.

În aceste zile, la Alba Iulia și în județul Alba au loc și evenimente politice organizate de AUR și SOS, fiind anunțată și prezența fostului prezidențiabil Călin Georgescu.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A fost violată după ce a participat la JO de iarnă, dar nu știa că ”ce era mai rău abia avea să urmeze”: ”Eram terminată”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, prima reacție după anunțul privind intrarea României în recesiune tehnică: „Avem motive de optimism”

Nicuşor Dan: Pentru fiecare dintre cele 3 parchete există candidați foarte interesanți. Am văzut comentarii, nu sunt de aceeaşi opinie

Nicușor Dan, despre interzicerea rețelelor sociale pentru copii: „Să lăsăm specialiştii să dezbată, înainte de o decizie politică”

Care au fost concluziile după reuniunea informală a liderilor Consiliului European. „Împărtăşim acelaşi sentiment de urgenţă”

Partenerii noștri