Live

Patriarhul Neofit va fi înmormântat sâmbătă la Sofia. Credincioșii bulgari îi aduc un ultim omagiu

Data publicării:
Patriarhul Neofit al Bulgariei a fost pomenit joi la Catedrala Patriarhală din București. Sursa foto: Profimedia Images

Credincioşii ortodocşi bulgari au umplut vineri catedrala Aleksandr Nevski din Sofia pentru a-i aduce un ultim omagiu Patriarhului Neofit, decedat miercuri, la vârsta de 78 de ani, după o suferinţă îndelungată relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Guvernul bulgar a anunțat două zile de doliu, 15 și 16 martie, după moartea Patriarhului Neofit al Bulgariei.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare, purtând o coroană pe cap şi o rasă albă, a fost aşezat într-un sicriu deschis, pe lângă care trecea procesiunea de enoriaşi, în timp ce preoţii în veşminte negre se rugau.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, iar slujba va fi oficiată alături de clerici bulgari de patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, lider spiritual al întregii creştinătăţi ortodoxe.

Patriarhul Neofit al Bulgariei a fost pomenit joi la Catedrala Patriarhală din București. O ectenie întreită urmată de Veșnica pomenire au fost intonate în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Arhimandritul Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, scrie basilica.ro.

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe Bisericii Ortodoxe Bulgare, în care subliniază „durerea profundă provocată de această pierdere”.

„Împărtășim durerea provocată de această pierdere și, în numele ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm condoleanțe frățești membrilor Sfântului Sinod și întregii Biserici a Bulgariei”, a transmis Patriarhul României.

Circa 80% din cei 6,8 milioane de bulgari sunt ortodocşi.

În ianuarie 2012, o comisie istorică a arătat că 11 din cei 15 episcopi bulgari au colaborat cu serviciul de securitate din perioada comunistă. Neofit, care i-a urmat în 2013 patriarhului Maxim, a încercat să refacă imaginea bisericii, afectată de aceste legături şi de relaţiile cu diverşi oameni de afaceri.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O explozie a provocat un incendiu la un depozit de armament din Bulgaria. Este al doilea la o unitate de muniţii în ultimele săptămâni

Șeful ANRE: Înainte să discutăm despre cum transportăm şi distribuim energia, poate ar trebui să ne întrebăm dacă avem suficientă

Tabere de pregătire pentru luptă ale ruşilor, în Bulgaria şi Serbia. Instructorii, veterani dintr-o unitate de elită britanică

Veterani SAS și Navy SEAL antrenează soldați ruși pentru războiul din Ucraina chiar pe teritoriul unui stat NATO (The Telegraph)

Partenerii noștri