Video&Foto Incendiu la mansarda unui bloc din Chiajna. Pompierii intervin greu din cauza maşinilor parcate şi a străzilor înguste
Pompierii intervin vineri dimineaţa pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil de locuinţe din localitatea Chiajna, judeţul Ilfov. Intervenția lor este deosebit de dificilă, din cauza maşinilor parcate şi a străzilor înguste. Zeci de persoane au fost evacuate.
Noi informații despre incendiul de la Institutul Fundeni. Focul ar fi fost pus intenționat de o pacientă
Incendiu la o navă care transportă minereu, în Portul Midia. Pompierii intervin cu mai multe echipaje
Flăcări ascunse sub pământ, copaci care iau foc din senin. Cum a devenit Lunca Mureșului scena unui fenomen care îi sperie pe localnici
Incendiu la etajul 10 al unui bloc din București. Zeci de persoane au ieșit din bloc înainte de sosirea pompierilor
Un bărbat a fost găsit mort, în urma unui incendiu puternic care a cuprins chiliile Mănăstirii Bisericani din județul Neamț
Peste 4.300 de persoane au primit ajutor medical în weekend. Viitura de la Bușteni a blocat DN1 și a surprins zeci de mașini
Incendiu devastator în Norvegia: sute de oameni evacuați și peste 100 de case distruse
Cel mai mare incendiu din Spania din acest an: 12.000 de hectare au ars, un bărbat a fost arestat pentru incendiere intenționată
Un român a murit și altul a fost rănit în incendiul izbucnit la o clădire din Bruxelles. Anunțul MAE
ACTUALIZARE 11:20 Incendiul produs vineri la un imobil de locuinţe din localitatea ilfoveană Chiajna a fost localizat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov.
Pompierii au intervenit, vineri dimineaţa, pentru stingerea incendiului produs la un imobil de locuinţe, cu regim de înălţime P + 7E + M, aflat într-un ansamblu rezidenţial pe Strada Rezervelor din Chiajna.
Un număr de 48 de persoane s-au autoevacuat, iar două persoane care prezentau atac de panică au fost evacuate de echipajele de pompieri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă şi degajări de fum la nivelul mansardei.
Accesul s-a realizat cu dificultate din cauza maşinilor parcate şi a străzilor înguste, după cum a informat ISUBIF. A fost constituit un dispozitiv de intervenţie pentru două laturi pentru localizarea incendiului.
La faţa locului au fost alertate 14 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi două ambulanţe SMURD. De asemenea, au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru verificarea spaţiilor interioare.
ACTUALIZARE 10:07 Incendiul este încă activ, după mai bine de trei ore, potrivit Digi24.
Zeci de persoane au fost evacuate, iar reprezentanții ISU au spus că nu sunt răniți, dar câteva persoane au suferit atacuri de panică.
Intervenția pompierilor este în continuare deosebit de grea, din cauza maşinilor parcate şi a străzilor înguste.
Incendiul s-a extins la întregul etaj superior al blocului (mansarda), iar pompierii au dărâmat acoperișul și pereții interiori pentru a putea interveni.
Știrea inițială
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări de fum la nivelul mansardei.
Imobilul are regim de înălţime P + 7E + M şi se află pe strada Rezervelor, din Chiajna, într-un ansamblu rezidenţial.
„Accesul se realizează cu dificultate din cauza maşinilor parcate şi a străzilor înguste. A fost constituit un dispozitiv de intervenţie pentru două laturi pentru localizarea incendiului”, a precizat ISUBIF, potrivit Agerpres.
La faţa locului au fost alertate 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi două ambulanţe SMURD, a informat ISUBIF.
De asemenea, au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru verificarea spaţiilor interioare.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News