Live

Judecătoarea Ionela Tudor, celebră pentru propoziţia „m-a sunat Lia”, se reîntoarce în magistratură, la 5 luni după pensionare

Data actualizării: Data publicării:
Ionela Tudor a activat la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost vicepreşedinte. FOTO: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Judecătoarea Ionela Tudor, devenită celebră pentru propoziţia „m-a sunat Lia”, se reîntoarce în magistratură, urmând să activeze la Tribunalul Ilfov, transmite Agerpres. 

Ionela Tudor a activat la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost vicepreşedinte al acestei instanţe şi şefă a Secţiei a X-a contencios administrativ. 

Ea a ieşit la pensie pe 15 februarie, prin decret semnat de preşedintele Nicuşor Dan, însă după cinci luni a solicitat CSM să se reîntoarcă în magistratură, cerere care i-a fost admisă. 

Conform Legii 303/2022, judecătorii care se reîntorc în magistratură primesc în plus la indemnizaţie 15% din pensia de serviciu. 

Printre procesele pe care Ionela Tudor le-a soluţionat de-a lungul timpului se află şi un dosar în care a suspendat analiza tezei de doctorat a fostului premier Nicolae Ciucă, reclamat pentru plagiat, motivând „nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului”. 

Pe 11 decembrie 2025, conducerea Curţii de Apel Bucureşti, formată din preşedinta Liana Arsenie şi vicepreşedinţii Ionela Tudor şi Domnica Adomniţei, a organizat o conferinţă de presă pe tema dezvăluirilor din reportajul Recorder. În timp ce Liana Arsenie încerca să răspundă la o întrebare, vicepreşedinta Ionela Tudor s-a uitat în telefonul mobil, după care s-a aplecat spre Liana Arsenie şi i-a şoptit: „M-a sunat... M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc” şi a părăsit prezidiul de unde se făceau declaraţiile de presă. A revenit după scurt timp şi i-a arătat lui Arsenie ecranul telefonului, citindu-i ce scria acolo: „Este exclus ca... este exclus ca Predoiu să fi intervenit. Nu a sugerat”. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

O femeie a oprit o mașină în stradă și ce a urmat face înconjurul lumii! Spaniolii exclamă: ”Avem clipul anului”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CSM a amânat decizia privind cererea de suspendare din magistratură a Lilianei Alexe, judecătoarea din dosarul ROMATSA

Nicușor Dan, la CSM: „Imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți”. Ce spune despre anchetarea lor

Nicușor Dan, la întâlnirea cu noii magistrați: Încrederea în justiție e doar 25%. Un lucru bun e că am separat cercetarea penală de TV

Procurorul Radu George Bucurică a fost suspendat din funcție de CSM, la o zi după ce a fost arestat preventiv

Partenerii noștri