Parchetul a deschis dosar de moarte suspectă în cazul fostului ministru Rodica Stănoiu
Ancheta în cazul morții fostei ministre a Justiției, Rodica Stănoiu, ia o turnură neașteptată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a deschis dosar de moarte suspectă, potrivit unor surse Digi24, iar anchetatorii încearcă să clarifice circumstanțele în care a murit.
Procurorii au cerut documentele medicale de la spitalele Floreasca și Obregia, urmând să fie făcute audieri pentru a se stabili circumstanțele în care a murit.
Decizia ar fi fost luată după ce anchetatorii au descoperit că, înainte cu câteva zile de deces, Rodica Stănoiu a fost internată la Spitalul „Alexandru Obregia” din București, cu urme de lovituri pe corp. Aceasta a fost externată pe semnătura iubitului ei.
Rodica Stănoiu, fostă ministră a Justiției în Guvernul Adrian Năstase, a murit la începutul acestei luni, la vârsta de 86 de ani.
Potrivit site-ului Juridice.ro, Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1961. În 1969 și în 1982, a urmat studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, respectiv la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg.
În 1975, a obținut titlul de Doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, iar în 1994, a urmat un stagiu de cercetare la Centrul Federal de Justiție din Washington DC, potrivit muzeulexiluluiromanesc.ro.
Din anul 1995, până în anul 2005, a lucrat ca profesor universitar la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 și până în prezent ocupă aceeași funcție academică la Universitatea Dimitrie Cantemir.
Începând cu 1996, a ocupat funcția de senator în cadrul Parlamentului României timp de trei mandate, iar între 2000 și 2004, a fost ministră a Justiției.
În 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizie definitivă că Rodica Stănoiu a colaborat cu Securitatea.
Potrivit CNSAS, Rodica Stănoiu ar fi dat note informative, sub numele conspirativ „Sanda”, în perioada 1983-1987.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News