Undă verde de la Primăria Capitalei pentru dărâmarea gardului din jurul Palatului Parlamentului. Consilierii au votat pentru dărâmarea acestuia, însă pentru transformarea proiectului în realitate mai trebuie urmate multe proceduri.
Au fost 51 de voturi „pentru”, unul dintre puținele proiecte care au primit acest aviz favorabil din partea Consiliului General al Municipiului București. A fost un vot în unanimitate pentru acest proiect, relatează Andreea Crăciunescu, jurnalist Digi24.
Important de menționat că este abia la început și sunt mai mulți pași de făcut.
Per total, vorbim despre un proiect de regenerare urbană, în zona fostului cartier Uranus, iar această propunere implică dărâmarea gardului din jurul Palatului Parlamentului.
Iată cum au motivat inițiatorii proiectului această idee: au spus că acest gard este ca o barieră a orașului și oprește accesul pietonilor, că dă o notă de ostilitate, și ar trebui să fie mai accesibil tuturor pentru o circulație mai bună. Asta, pentru că de-a lungul timpului s-au plâns trecătorii că se ocolește mult, iar circulația este îngreunată, dintr-o parte în alta ajungându-se mult mai greu decât ar trebui.
Același proiect mai prevede și crearea unor promenade urbane, realizarea unor zone de agrement interconectate, dar și un sistem mai eficient de circulație. Inițiatorii mai vorbeau despre realizarea unor spații verzi și protejarea lor.
Este important de menționat că este vorba de un protocol care ar trebui semnat între Primăria Generală, Guvernul României, Senat, Camera Deputaților, Patriarhie și Metrorex.
Ideea ca zidul din jurul Parlamentului să fie dărâmat nu este nouă. De-a lungul timpului, primari din Sectorul 5, sau chiar șefi ai Camerei Deputaților au înaintat această idee.
Proiectul a fost inițiat de USR.
Editor : Liviu Cojan