Live

O adolescentă de 16 ani a murit la şcoală, după ce i s-a făcut rău. Poliția din Argeș a deschis o anchetă

Data publicării:
Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Chirica

O adolescentă în vârstă de 16 ani din oraşul Costeşti, judeţul Argeş, a murit, joi, după ce i s-a făcut rău la şcoală, poliţiştii deschizând o anchetă în acest caz.

"În ziua de 14 octombrie a.c., poliţiştii (...) au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că o elevă a unei unităţi de învăţământ din Costeşti a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a preluat-o pe minoră, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia", se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun, cauzele decesului urmând să fie stabilite în urma efectuării autopsiei.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, precizează IPJ Argeş.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nu a vrut să divorțeze, după ce soția l-a înșelat cu Dan Alexa. ”Trebuie să-mi mulțumești toată viața”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi bărbați, arestați preventiv după incidentele violente din Argeș, în care un pompier a fost lovit cu o cărămidă

Alertă în Argeş: O tânără de 26 de ani a dispărut de acasă cu cei 3 copii ai săi

Arestat la domiciliu pentru furt, prins din nou la furat după ce a primit permisiunea să meargă la dializă. Ce s-a întâmplat

Trei bărbaţi arestaţi pentru trafic de droguri. Ei au aprovizionat şi un tânăr care a murit în urma consumului

Partenerii noștri