Live

Copiile după acte depuse în instanță, conformate cu originalul şi prin semnătură electronică. Proiectul merge la promulgare

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Conformarea cu originalul a actelor prezentate în copie se va putea face şi prin semnătură electronică, fără ca părţile implicate în dosare civile să mai fie nevoite să meargă la instanţă şi să semneze olograf, pe fiecare pagină, „conform cu originalul”. Proiectul, iniţiat de deputaţii USR Oana Murariu şi Alexandru Dimitriu a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor şi mai este nevoie doar de promulgarea actului normativ pentru ca măsura să intre în vigoare.

„Eliminăm o prevedere absurdă, care le cerea românilor implicaţi în procese să se deplaseze la instanţă pentru a semna olograf o copie, pe care au trimis-o anterior electronic. Ce înseamnă, concret, această măsură? Mai puţină birocraţie şi timp pierdut în instanţe, costuri reduse pentru cetăţeni şi profesionişti, o justiţie mai accesibilă şi mai eficientă, un pas real către digitalizarea sistemului judiciar românesc, aliniat la standardele europene”, afirmă deputatul USR Alexandru Dimitriu, potrivit unui comunicat USR.

Proiectul USR de modificare a Codului de procedură civilă adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, prevede că, dacă sunt transmise copii în format electronic, partea le va putea conforma cu originalul prin aplicarea semnăturii electronice.

„Ne sufocăm cu atâta birocraţie şi asta se simte şi în instanţele de judecată. Arhivele instanţelor sunt pline de munţi de dosare pline de praf, gata să se prăbuşească. Digitalizarea este o soluţie pentru debirocratizare şi asta am urmărit prin proiectul adoptat astăzi de Parlament. Vrem ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să vină la arhivă şi să semneze, filă cu filă, pentru a atesta că documentele sunt conforme cu originalul”, declară deputata USR Oana Murariu.

USR a iniţiat şi alte legi pentru digitalizarea şi debirocratizarea Justiţiei şi, implicit, pentru scurtarea duratei proceselor, precum comunicarea hotărârilor judecătoreşti prin e-mail şi repartizarea dosarelor la executorii judecătoreşti în sistem informatic aleator, ţinând cont şi de gradul de încărcare al acestora, conform comunicării de partid.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Șocul Jocurilor Olimpice”: A lăsat iar pe toată lumea fără cuvinte, dar nu din motivul dorit! Imaginile fac înconjurul lumii

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentarii USR îi cer comisarului european pe Justiţie o evaluare mai exigentă în mecanismul privind statul de drept în România

USR și PNL acuză PSD că blochează reforma administrației. Seidler: „În Coaliție a fost acord”. Muraru: „Tergiversări de 150 de zile”

Scandal între foști colegi din USR. Ghinea: „Vlad Gheorghe este o cârțită a sistemului”. Cum răspunde actualul consilier al lui Bolojan

Purtătorul de cuvânt al USR îi cere lui Radu Oprea să demisioneze din Guvern, după ce a comparat tăierile de personal cu Auschwitz

Partenerii noștri