Exclusiv Explicațiile ministrului Justiției despre tensiunile în coaliție. „Angajările de răspundere ar trebui să rămână într-o zonă mai redusă”
Deputatul PSD Radu Marinescu a declarat, miercuri la Digi24, că e normal să apară tensiuni în coaliție deoarece, dincolo de obiectivele comune generale, partidele aflate la guvernare au ideologii și orientări doctrinare diferite. „PSD este un partid constructiv, n-a vorbit niciun moment despre ieșirea de la guvernare”, a adăugat ministrul Justiției, însă a atras atenția că ar fi bine ca asumările de răspundere a Executivului pe pachetele următoare să rămână „într-o zonă mai redusă, mai rară”.
Manda: Există această speranţă ca în jurul PSD să se poată construi o coaliţie pro-europeană
Oana Gheorghiu: Ce încearcă Grindeanu, să pună PNL și PSD împreună, este împotriva naturii
Sorin Grindeanu explică de ce stă România fără un guvern cu drepturi depline de două luni
Kelemen Hunor vede un guvern PSD-PNL-UDMR ca cea mai bună variantă de ieșire din criză. Bolojan vorbește de guverne „armistițiu”
Robert Cazanciuc: „Cred că președintele îl va desemna pe Sorin Grindeanu, este singura formulă”
Petrișor Peiu: „Suntem mai aproape ca nicicând de alegeri anticipate”. AUR refuză orice susținere pentru un guvern Grindeanu
Siegfried Mureşan, atac la Sorin Grindeanu: „Va fi întotdeauna premierul OUG 13, incapabil să câștige încrederea pentru România”
Crește presiunea pe scena politică: marți este ultima zi a sesiunii parlamentare. Partidele lucrează acum cu 5 scenarii
Petrișor Peiu spune că Sorin Grindeanu poate ajunge premier cu o majoritate fragilă: Clasa politică e cam cu nervii la pământ
„Este o coaliție făcută pentru niște obiective general sociale foarte importante pentru noi - să rămânem pe un parcurs european, să rămânem o țară care împărtășește o axiologie europeană, transatlatică. Cunoaștem cu toții aceste lucruri, dar este o coaliție făcută între orientări doctrinare și ideologice diferite. Când oamenii sunt diferiți, trebuie să învețe și să reușească să trăiască împreună, dar să-și conserve identitatea politică, autonomia politică și de gândire.
PSD a spus - haideți să nu afectăm foarte mult și cred că e o chestiune de de bun simț, persoanele cu venituri reduse, pentru că aceste persoane să nu-i împingem sub o zonă a a subzistenței. Haideți să luăm niște măsuri care să impacteze și o zonă generatoare de mari venituri, care în opinia noastră a fost un pic... poate e mai bine în valul 2, cum am cerut noi”, a afirmat Radu Marinescu, întrebat cum percepe tensiunile din coaliție, criticile PSD și amenințările cu ieșirea de la guvernare, miercuri la Digi24.
El s-a întrebat dacă „este ceva rău în a spune că în valul doi trebuie să se vină cu niște corecții”.
„Eu nu am participat la discuțiile între liderii coaliției, dar anumite lucruri, din câte am înțeles, au fost duse într-o zonă care nu fusese întru totul agreată, la discuțiile din care, încă o dată PSD este un partid constructiv, n-a vorbit niciun moment despre ieșirea de la guvernare, decât dacă efectiv în coaliție nu mai există un dialog și nu mai există o înțelegere a așteptărilor pentru fiecare”, a completat ministrul social-democrat, comentând criticile PSD la primul pachet cu măsuri fiscale.
Citește și: Tanczos Barna: „Încă nu s-a ajuns la ceartă în coaliție, sunt doar mesaje”
„Încă există un dialog bun”, în coaliție
Radu Marinescu a subliniat că „încă există un dialog, bineînțeles, bun”, între partidele care formează coaliția de guvernare.
„A ieșit și domnul Grindeanu și a spus foarte clar în pachetul doi am dori anumite lucruri care vizează... Până la urmă le puteți examina pe fiecare în parte. Nu-mi plac discuțiile generale, care de multe ori falsifică reprezentare. Haideți să discutăm individual pe fiecare lucru propus de PSD, să vedem dacă are dreptate sau n-are dreptate. Sperăm să facem asta în coaliție”, a explicat el
Chestionat cum va face Executivul cu pachetul al doilea de măsuri și dacă va fi tot o angajare a răspunderii Guvernului sau va fi procedură prin Parlament, în contextul în care Sorin Grindeanu a spus că nu este de acord cu o nouă asumare, Radu Marinescu a răspuns: „Eu sunt convins că va fi găsită cea mai potrivită soluție juridică”.
Deputatul PSD a completat că ar fi bine să fie mai rare angajările de răspundere ale Guvernului.
„În zona noastră, așa a dreptului există o foarte mare aplecare spre rigoare și spre rezonabilitate. Cântărim foarte mult ce soluție juridică alegem. Nu vă pot răspunde acum. Angajările, de regulă, ar trebui să rămână într-o zonă mai redusă, mai rară, pentru că ați văzut ce presupune o angajare. Se trece printr-o moțiune, se creează și o un sentiment public și colectiv mai intens. Vedem ce se va întâmpla, vom căuta cea mai bună cale”, a conchis Marinescu.
Pe 7 iulie, Ilie Bolojan a anunțat, în plenul reunit în care Guvernul și-a asumat răspunderea pe noile măsuri fiscale, că Executivul va veni în fața Parlamentului, până la finalul lunii iulie, cu un al doilea pachet de măsuri.
Va fi făcută o reformă a pensiilor speciale, a companiilor de stat, o reducere a indemnizațiilor din consiliile de administrației, o redimensionare a aparatului bugetar din primării, restructurarea ASF, ANCOM şi ANRE, digitalizarea şi combaterea evaziunii fiscale, a adăugat premierul.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News