Live

Grindeanu: PSD nu o mai susține pe Diana Buzoianu. Dacă ar mai fi o moțiune simplă, am vota la fel

Data actualizării: Data publicării:
Diana Buzoianu, la dezbaterea moțiunii simple a AUR împotriva ei, care a a fost adoptată de Senat. Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, înaintea ședinței de Coaliție, că social-democraţii nu o mai susţin pe Diana Buzoianu în funcţia de ministru al Mediului şi că doresc schimbarea acesteia. El a explicat că „nu trebuie să ne agăţăm de protocoale atunci când este vorba de viaţa unor oameni”. 

Grindeanu a declarat jurnaliştilor, miercuri, înainte de întâlnirea liderilor coaliţiei, că dacă ar mai exista p moţiune la adresa Dianei Buzoianu PSD ar vota-o din nou.  

„Aşa cum am spus, am anunţat din timp noi, PSD-ul, că nu o mai susţinem pe doamna ministru Buzoianu, că dorim schimbarea domniei sale, că dacă ar fi şi săptămâna viitoare o nouă moţiune simplă pe doamna Buzoianu o mai votăm o dată, pe mine şi pe noi ne interesează mai mult oamenii şi faptul că sunt în continuare peste 100 de mii de oameni fără apă e mai important decât încălcarea sau nu a unui protocol. Deci repet, într-o situaţie de acelaşi tip, PSD-ul va reacţiona în acelaşi mod. Nu cred că trebuie să ne agăţăm de nişte hârtii, nişte protocole când e vorba de viaţa unor oameni”, a afirmat Sorin Grindeanu. 

Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului USR al Mediului Diana Buzoianu a fost adoptată luni, la Senat, cu ajutorul voturilor PSD.

Coaliţia de guvernare se reuneşte, miercuri, fiind prima întâlnire a liderilor celor patru partide, de la votul PSD împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, din Senat, la moţiunea simplă depusă de Opoziţie. Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat că PSD l-a informat pe premierul Ilie Bolojan despre intenţia de a sancţiona activitatea ministrului Mediului, în timp ce preşedintele USR, Dominic Fritz, i-a cerut lui Grindeanu să explice de ce a încălcat protocolul coaliţiei, care prevede clar că niciun partid nu trebuie să voteze împotriva altui partid din coaliţie. 

Citește și Ilie Bolojan, despre votul PSD împotriva Dianei Buzoianu: „E greu să faci echipe când oamenii se porcăiesc între ei”

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Conducerea PSD se reunește, astăzi, la Vila Lac. Schimbări la șefii din București, pachetul de solidaritate PSD pe masa discuțiilor

PSD Bucureşti anunță propunerile pentru conducerea filialelor de la sectoarele 2, 4 şi 6, după ce foștii șefi au demisionat

Stenograme în cazul avocatei care lua mită: „Sorin Grindeanu are hobby-ul să toarne la DNA”. Reacția liderului PSD

Topul vizibilității miniştrilor. Diana Buzoianu urcă pe locul 2, iar Radu Marinescu pe 6. Capul listei rămâne neschimbat

Partenerii noștri