Live

Video Investitorii americani l-au întrebat pe Nicuşor Dan când va avea România Guvern. Ce le-a răspuns preşedintele

Data actualizării: Data publicării:
Președintele României, Nicuşor Dan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, că investitorii americani cu care s-a întâlnit au fost mai preocupaţi de situaţia politică din România decât de indicatorii financiari. Şeful statului spune că le-a transmis că, dincolo de „ciondăneli”, există „multă rezonabilitate” în zona politică atunci când sunt discutate chestiunile importante şi că investitorii l-au întrebat când ar urma să fie format noul Guvern.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, că investitorii americani cu care a discutat au avut mai multe îngrijorări legate de situaţia politică din România decât de cea financiară. Şeful statului spune că le-a transmis că, dincolo de disputele politice, există suficientă „rezonabilitate” pentru ca problemele importante să fie rezolvate.

Nicuşor Dan a explicat că întâlnirea de la New York a reunit reprezentanţi ai unor companii, bănci şi fonduri de investiţii care investesc în obligaţiuni româneşti şi că discuţia s-a desfăşurat la un nivel mai ridicat decât întâlnirile care au loc în mod curent la Bucureşti.

„Bineînţeles că au fost puse întrebări legate de situaţia politică, situaţia financiară. Eu am răspuns la cele legate de situaţia politică. Domnul ministru Nazare şi domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toţi indicatorii financiari stăm foarte bine, faţă de locul de unde am plecat”, a declarat preşedintele.

Şeful statului spune că le-a explicat investitorilor că disputele politice nu ar trebui confundate cu lipsa unui consens pe problemele importante.

„În esenţă, le-am spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante, aşa cum a fost în vară, iulie-august, pe PNRR, există multă rezonabilitate în zona politică. Pe scurt, asta a fost”, a afirmat Nicuşor Dan.

Potrivit preşedintelui, investitorii au fost interesaţi şi de perspectiva formării unui nou Guvern.

Întrebat dacă le-a spus acestora când anume ar urma să fie format Guvernul, Nicuşor Dan a răspuns: „M-au întrebat şi le-am făcut nişte estimări”.

Citește și: Nicușor Dan, despre depunerea mandatului de către Siegfried Mureșan și scenariul unui guvern PSD-AUR: Nu există numai cele două opţiuni

Editor : C.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan a început să râdă când presa i-a cerut opinia despre Ilie Bolojan. Ce a răspuns în cele din urmă

Nicușor Dan a spus când va face numiri în fruntea serviciilor secrete

Nicușor Dan s-a mutat cu familia într-o locuință de protocol, din luna octombrie. Încă nu s-a însurat cu Mirabela Grădinaru

Nicuşor Dan spune că nu a pus condiţia guvernului Niculescu privind scăderea TVA de la 1 ianuarie 2027: „Am pus o singură condiţie”

Partenerii noștri