Video Investitorii americani l-au întrebat pe Nicuşor Dan când va avea România Guvern. Ce le-a răspuns preşedintele

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan privește supărat.
Președintele României, Nicuşor Dan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, că investitorii americani cu care s-a întâlnit au fost mai preocupaţi de situaţia politică din România decât de indicatorii financiari. Şeful statului spune că le-a transmis că, dincolo de „ciondăneli”, există „multă rezonabilitate” în zona politică atunci când sunt discutate chestiunile importante şi că investitorii l-au întrebat când ar urma să fie format noul Guvern.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, că investitorii americani cu care a discutat au avut mai multe îngrijorări legate de situaţia politică din România decât de cea financiară. Şeful statului spune că le-a transmis că, dincolo de disputele politice, există suficientă „rezonabilitate” pentru ca problemele importante să fie rezolvate.

Nicuşor Dan a explicat că întâlnirea de la New York a reunit reprezentanţi ai unor companii, bănci şi fonduri de investiţii care investesc în obligaţiuni româneşti şi că discuţia s-a desfăşurat la un nivel mai ridicat decât întâlnirile care au loc în mod curent la Bucureşti.

„Bineînţeles că au fost puse întrebări legate de situaţia politică, situaţia financiară. Eu am răspuns la cele legate de situaţia politică. Domnul ministru Nazare şi domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toţi indicatorii financiari stăm foarte bine, faţă de locul de unde am plecat”, a declarat preşedintele.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Şeful statului spune că le-a explicat investitorilor că disputele politice nu ar trebui confundate cu lipsa unui consens pe problemele importante.

„În esenţă, le-am spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante, aşa cum a fost în vară, iulie-august, pe PNRR, există multă rezonabilitate în zona politică. Pe scurt, asta a fost”, a afirmat Nicuşor Dan.

Potrivit preşedintelui, investitorii au fost interesaţi şi de perspectiva formării unui nou Guvern.

Întrebat dacă le-a spus acestora când anume ar urma să fie format Guvernul, Nicuşor Dan a răspuns: „M-au întrebat şi le-am făcut nişte estimări”.

Citește și: Nicușor Dan, despre depunerea mandatului de către Siegfried Mureșan și scenariul unui guvern PSD-AUR: Nu există numai cele două opţiuni

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...