Live

Ionuţ Stroe: Preşedintele şi premierul au oferit toate garanţiile că nu vor fi tăiate salarii sau investiţii

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe, despre incidentul AUR de la Parlament. FOTO Facebook Ionuț Stroe

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au oferit „toate garanţiile” că nu vor fi tăiate salarii sau investiţii pentru reducerea deficitului bugetar, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. El adaugă că, în ultimele zile, a existat în spaţiul public „un concurs de păreri, direct exprimate sau pe surse, despre cât de problematică ar fi situaţia economică a României şi cum vor avea de suferit unele categorii de bugetari”.

„S-au lansat teorii şi multe păreri personale despre cum rămânem fără investiţii. S-au spus păreri pro şi contra unor tăieri care nu au fost planificate vreodată sau dorite. Au fost ignorate însă, din păcate, exact poziţiile publice, oficiale, ale celor care chiar au în atribuţii decizii de acest fel. Într-o perioadă internaţională complicată, în care România, spre deosebire de alte ţări, are o stabilitate şi economică şi socială, menţinută cu multe eforturi, aceste „bule de panică”, împinse spre populaţie doar pentru capital politic, sunt extrem de periculoase”, a scris deputatul PNL pe Facebook.

Potrivit acestuia, „cifrele, aşa cum spunea şi preşedintele ţării astăzi, arată o Românie stabilă, cu un potenţial de dezvoltare pe care îl putem fructifica şi pe care nu multe ţări îl au”, relatează Agerpres.

„Sigur, sunt multe greutăţi la nivelul întregii populaţii şi cu multe probleme de rezolvat, dar nicidecum aşa cum e descrisă situaţia prin comentarii electorale. Dragi prieteni, vin sărbătorile şi cred din tot sufletul că speranţa trebuie întreţinută ca lumina unei candele, de aceea vă îndemn să vedeţi dincolo de aparenţe şi să credem mai mult unii în alţii, în puterea noastră de a fi solidari şi puternici împreună”, a mai spus liberalul.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: „E un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie”

Burduja: Nicușor Dan nu e un om de dialog. Nu răspunde la telefon. Are o atitudine arogantă

Presa din Ungaria: „E oficial, românii trăiesc mai bine decât maghiarii”

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

Partenerii noștri