Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou prim-ministru: „Să vedem ce se va întâmpla”. Șeful statului ia în calcul anticipatele
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că pregătește o desemnare pentru funcția de prim-ministru până săptămâna viitoare, când va participa la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. „Să vedem ce se va întâmpla în urma desemnării”, a punctat șeful statului, menționând pentru prima oară că „nu mai putem să excludem alegerile anticipate”.
Președintele Nicușor Dan a acordat luni un interviu televiziunii Euronews în timpul Summitului din Finlanda, unde a fost întrebat despre situația politică din țară.
„Nu putem să mai așteptăm și va urma o desemnare, să vedem ce se va întâmpla în urma desemnării”, a declarat președintele Nicușor Dan, menționând că își dorește ca desemnarea să fie făcută până pe 23 septembrie, când va participa la Adunarea Generală a ONU.
Președintele a mai anunțat că în această săptămână vor avea loc consultări cu parlamentarii.
„Desemnarea va fi către varianta cu cele mai multe șanse să strângă o majoritate. Vor fi și ei (n.r. Sorin Grindeanu sau Siegfried Mureșan), va fi o întrebare pe care o voi adresa tuturor partidelor, tuturor grupărilor de membri ai parlamentului”, a explicat șeful statului.
Șeful statului a subliniat, însă, că se aștepta la „mai multă disponibilitate la dialog” din partea partidelor parlamentare începând cu 1 septembrie, când a reînceput sesiunea parlamentară.
„Știu pe de rost numerele de parlamentari pe care le au partidele sau grupurile care s-au format și toate variantele posibile pentru a obține 233 de voturi, nu vreau să merg mai departe în a spune ce este mai probabil în configurația actuală”, a adăugat Nicușor Dan.
Președintele nu exclude alegerile anticipate
În premieră, Nicușor Dan a anunțat că nu mai exclude posibilitatea alegerilor anticipate, deși a punctat argumentele pentru care nu își dorește acest scenariu.
„Oamenii s-au săturat deja de incertitudine, de certuri între partide, dar anticipate nu înseamnă că peste o săptămână avem guvern, înseamnă un calendar electoral care se duce puțin după anul nou sau puțin înainte, înseamnă o concentrare și mai mare de atacuri între partide și o deteriorare sau stagnare din punct de vedere economic, de aceea nu îmi doresc. Dar nu mai putem spune că excludem alegerile anticipate”, a fost declarația lui Nicușor Dan pentru Euronews.
Editor : M.G.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News