PNL somează PSD să pună capăt crizei politice: „România este ținută artificial în incertitudine”. Reacția lui Sorin Grindeanu
La 18 zile de la retragerea miniștrilor PSD din Guvern și la șase zile după votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, PNL îi acuză pe social-democrați că nu au prezentat nicio soluție pentru guvernarea României și că au generat o criză politică ce afectează stabilitatea țării. În schimb, Sorin Grindeanu a respins criticile PNL și a afirmat că România nu depinde de un singur lider, Ilie Bolojan, și a susținut că soluția pentru criza politică este un acord rapid între partide, dacă discuțiile sunt purtate „onest la masă”.
„Au trecut 18 zile de la retragerea miniștrilor PSD din Guvern. Au trecut 6 zile de la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot atâtea zile în care PSD nu a prezentat românilor nicio soluție serioasă pentru guvernarea țării, după ce a decis demolarea unei majorități funcționale și apropierea politică de AUR”, spune PNL, într-un comunicat de presă.
„Trebuie să discutăm onest, dincolo de orgolii”
Liderul PSD a subliniat că discuțiile politice trebuie purtate pe baze raționale, fără conflicte de imagine sau orgolii politice.
„Acestea sunt lucrurile pe care cred că trebuie să le discutăm onest, dincolo de orgoliile unora sau altora. Iar aceste lucruri le spunem de luni de zile - că direcția este greșită. O să vedem miercuri dacă avem dreptate sau nu. Direcția economică a României este greșită și această direcție trebuie a fi schimbată”, a mai spus Grindeanu.
El a adăugat că o eventuală soluție politică depinde de disponibilitatea tuturor actorilor de a negocia fără tensiuni.
„Dacă discutăm dintr-o perspectivă de orgoliu, atunci s-ar putea să dureze găsirea unei soluții”, a subliniat liderul PSD.
PSD, deschis la negocieri pentru un nou guvern
Sorin Grindeanu a reiterat că PSD este dispus să participe la discuții pentru formarea rapidă a unui nou executiv, dacă există deschidere din partea celorlalte partide.
„PSD e dispus să facă acest lucru”, a subliniat președintele social-democraților, referindu-se la posibilitatea unui acord politic pentru deblocarea situației guvernamentale.
Declarațiile vin în contextul schimbului de replici dintre PSD și PNL privind responsabilitatea pentru actuala criză politică și direcția economică a României.
Întrebat dacă ar accepta să fie premier, Grindeanu a răspuns: „Dacă există această propunere, dacă ai mei colegii consideră că sunt cel mai potrivit, nu refuz nimic”.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News