Live

Ponta: Doamnei Dăncilă poți să-i spui că Parlamentul României e în Togo, ea crede

Data actualizării: Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Victor Ponta, președintele Pro România, a respins, marți, afirmațiile celor de la PSD, potrivit cărora pentru retructurarea cabinetului nu este nevoie de majoritate calificată, adică de susținerea prin vot a 233 de parlamentari. El a amintit că, în 2014, când era la șefia PSD, a trecut de două ori printr-o astfel de procedură și atunci a fost nevoie de majoritate de 50+1, nu de una simplă.

Noi, la Pro România, nu vom vota pentru această... nici n-am înțeles, cred că n-a înțeles nici doamna Dăncilă, dacă e remaniere, restructurare, atâta timp cât nu se dorește o resetare a guvernului și a administrației. Din păcate, o să mai pierdem multe săptămâni, luni extrem de importante pentru scoaterea României dintr-o criză bugetară care se transformă din păcate în economică. Retrăiesc momentul 2009, și atunci au fost alegeri prezidențiale, nu aveam guvern și eu cred că n-a uitat nimeni ce s-a întâmplat în 2010. S-ar putea să retrăim anul 2010 așa cum retrăim și anul 2009”, a spus Ponta, marți, în Parlament.

El a precizat că parlamentarii formațiunii sale vor fi prezenți în plen.

În ceea ce privește intenția PSD de a vota restructurarea guvernului cu o majoritate simplă, adică cea a parlamentarilor prezenți, și nu una calificată, Victor Ponta a spus: „În 2014, eram șef la PSD și am venit de două ori, o dată când a ieșit PNL, a doua oară când a ieșit UDMR”.

Aceiași juriști ai PSD mi-au spus foarte clar atunci și era clar acest lucru că ne aflăm în situația 85 cu 103 din Constituție, anume că îți trebuie majoritate, 233 de parlamentari. Acum, probabil pentru faptul că doamna Dăncilă n-a fost o zi parlamentar și doamnei Dăncilă poți să-i spui orice, și că Parlamentul României e în Togo, că ea crede, i-au băgat șmecheria asta că nu trebuie... cum să nu trebuiască? Pentru funcționarea unui guvern îți trebuie majoritate. Nu vii cu șmecherii că n-ai voturi și te mai duci pe la CCR”, a adăugat liderul Pro România.

„Din 2014 până acum nu s-a schimbat Constituția”, a subliniat el.

Redactor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simonis: România nu e pregătită peste noapte pentru cota progresivă. La fel și cu taxa pe lux. ANAF să se raporteze la un calcul al UAT

Alfred Simonis, despre atacurile din coaliție în campania electorală: Vor exista, mai ales din eșaloanele doi și trei

PSD şi PNL se acuză reciproc pentru surparea străzii din Slănic Prahova

Victor Ponta a dat statul român în judecată, inclusiv DNA și procurorul care l-a trimis în judecată în dosarul Turceni - Rovinari

Partenerii noștri