Live

Video Primul mesaj al lui Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni. „Știu de ce sunt aici”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: presidency.ro

Nicușor Dan a transmis primul mesaj video, după ce a fost învestit în funcția de președinte al României. El le-a spus românilor că își dorește să păstreze același dialog și aceeași unitate „de care am dat dovadă și în campanie”. „Știu de ce sunt aici. Viitorul României depinde de cât de uniți ne vom arăta în perioada care urmează”, a adăugat șeful statului.

„Îmi doresc să păstrăm același dialog și aceeași unitate de care am dat dovadă și în campanie. Acesta a fost atuul nostru - că am lucrat împreună și avem nevoie să continuăm astfel. Viitorul României depinde de cât de uniți ne vom arăta în perioada care urmează”, arată descrierea mesajului video postat de Nicușor Dan pe Titktok.

Citește și: De ce a lipsit Mirabela Grădinaru de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan. A participat doar fiica sa, Aheea

@nicusordanro Îmi doresc să păstrăm același dialog și aceeași unitate de care am dat dovadă și în campanie. Acesta a fost atuul nostru - că am lucrat împreună și avem nevoie să continuăm astfel. Viitorul României depinde de cât de uniți ne vom arăta în perioada care urmează. #NicusorDan #presedinte #romania #cotroceni #investire #fyp ♬ original sound - Nicușor Dan

„Prima zi la Cotroceni. Știu că sunt aici în urma campaniei și voturilor voastre pentru care nu am cuvinte să vă mulțumesc. Știu de ce sunt aici. Vă asigur că vom continua parteneriatul și vom comunica așa cum am comunicat tot până acum”, a transmis șeful statului românilor.

Nicușor Dan: „Avem nevoie de un stat mai eficient și responsabil. Reformele nu mai pot fi amânate”

Nicușor Dan a precizat, după depunerea jurământului în fața Parlamentului, că va fi un președinte „deschis la vocea societății” și că e nevoie de „un stat mai eficient și responsabil”.

„Astăzi am depus jurământul în fața Parlamentului României ca Președinte al țării. Voi fi un președinte deschis la vocea societății și partener al ei.
Mulțumesc tuturor celor care v-ați implicat, ați dezbătut, ați arătat că România e vie. Avem nevoie de un stat mai eficient și responsabil. Deficitul ne afectează stabilitatea, iar reformele nu mai pot fi amânate: în administrație, economie, sănătate, educație, justiție, mediu și cultură”, a scris Nicușor Dan, luni pe Facebook.

Șeful statului a mai spus că susține parcursul european al Republicii Moldova, sprijină diaspora și cheamă „toate forțele politice să pună interesul național pe primul loc”.

„România are resurse, profesioniști, curaj. Dacă ne adunăm toate energiile, nu avem cum să nu reușim”, a conchis Dan.

Luni, 26 mai, a avut loc ceremonia oficială de învestire a lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. Evenimentul s-a desfășurat în plenul reunit al Parlamentului, după validarea mandatului său de către Curtea Constituțională, joi.

Nicușor Dan a depus jurământul cu mâna dreaptă pe Biblie şi Constituţie, și a declarat, în cadrul discursului său, că va fi „un președinte deschis la vocea societății”. După ședința din Palatul Parlamentului, Nicușor Dan a fost așteptat la Palatul Cotroceni, unde a preluat oficial mandatul prezidențial de la președintele interimar Ilie Bolojan.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse. Premierul Ilie Bolojan a mers la Cotroceni. Discuții cu Nicușor Dan înaintea ședinței PSD privind guvernarea

Noii procurori-şefi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT îşi încep azi mandatele

Kelemen Hunor, despre o conciliere între PNL şi PSD: Până în ultima clipă există speranţă, şansa că se va găsi o soluţie de compromis

Rezultate alegeri Ungaria 2026. Nicușor Dan: „Poporul maghiar s-a exprimat cu o voce clară și puternică”

Partenerii noștri