Live

Purtătorul de cuvânt al PNL: În partid nu s-a discutat şi nu se discută despre suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan

Data publicării:
Foto: Ionel Bogdan/ Facebook

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, spune că în PNL nu se discută despre suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan şi nu există nicio aşa-zisă „aripă” a partidului care să susţină un asemenea demers. El adaugă că România nu are nevoie de o nouă criză politică provocată prin suspendarea preşedintelui.

„Să fie foarte clar: În PNL nu s-a discutat şi nu se discută despre suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan. Nu există nicio aşa-zisă „aripă” a partidului care să susţină un asemenea demers. Poziţia noastră este fermă: România nu are nevoie de o nouă criză politică provocată prin suspendarea preşedintelui. Un asemenea demers ar genera şi mai multă instabilitate”, transmite Ionel Bogdan, printr-o postare pe Facebook.

El precizează că „nu este însă deloc surprinzător că de câteva săptămâni asistăm la acelaşi mecanism de intoxicare a spaţiului public”.

„Ne vedem obligaţi să răspundem la tot soiul de informaţii false, aruncate pe surse de cei care au aruncat ţara în haos. Săptămâna trecută ni se spunea că Ilie Bolojan ar urma să demisioneze pentru a pune presiune pe preşedintele Nicuşor Dan. Acum ni se spune că o „aripă” a PNL ar susţine suspendarea preşedintelui, tot ca formă de presiune. Niciuna dintre aceste poveşti nu are legătură cu realitatea. Sunt subiecte create artificial, menite să distragă atenţia de la ceea ce devine tot mai evident: alianţa de facto PSD-AUR”, afirmă deputatul PNL, potrivit News.ro.

Potrivit lui Ionel Bogdan, „toate aceste încercări arată, de fapt, disperarea PSD şi capacitatea lor de a crea, alimenta şi promova dezinformare şi fake news, în detrimentul intereselor românilor”.

„România are nevoie de stabilitate şi de soluţii, nu de crize politice inventate sau provocate. PNL va continua să acţioneze responsabil, ca parte a soluţiei pentru România”, a mai scris Bogdan.

 

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Secretul lui Cristiano Ronaldo: ingredientul pe care toată lumea îl are la dispoziție, dar 90% dintre oameni nu-l folosesc

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan a explicat „miza” raportului despre anularea alegerilor din 2024. Ce a spus despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu

Riscul unui blocaj politic prelungit. Kelemen Hunor spune că Bolojan ar putea rămâne interimar „mult și bine” fără să poată face nimic

Nicușor Dan, despre șefii serviciilor secrete: Când am avut director civil la SRI, a fost mai bine, am avut control real?

Nicuşor Dan a explicat de ce a vorbit despre conceptul de naţionalism sănătos. Ce spune în legătură cu crearea unui nou partid

Partenerii noștri