Exclusiv Tanczos Barna, despre legea pensiilor speciale: „Cu voință, va fi gata în 4 săptămâni. Se face însă mai multă politică decât reformă”
Vicepremierul Tánczos Barna a declarat, în direct la Digi24, că noua lege a pensiilor speciale ar putea fi adoptată până pe 28 noiembrie. „Se poate - o putem face în 4 săptămâni. Este nevoie doar de o decizie, de determinare și de voință politică. La acest moment, se face mai multa politică în Coaliție decât reformă în administrație”, a punctat demnitarul. Tánczos Barna a abordat și problema reducerii numărului parlamentarilor, care ar urma „să scadă cu 10%” în următoarea legislatură, până la 419 aleși. „Cu un Parlament de numai 300 de politicieni ar fi afectată reprezentativitatea”, consideră vicepremierul.
Sebastian Burduja (PNL): Nu vedem un conflict cu Nicușor Dan, dar am fi dorit să fie activ și înainte de declanșarea acestei crize
Tanczos Barna, despre legumele din Turcia vândute ca produse românești: Vor mai fi comercianți care să vină cu practici neloiale
Tanczos Barna: Cele mai instabile sunt guvernele care nu au prim-ministru un preşedinte de partid
„Un cocktail toxic”. Ilie Bolojan explică cele două mari greșeli PNL-PSD din trecut care nu mai trebuie repetate: Le-am valida din nou
Tanczos Barna explică în ce situație ar refuza să facă parte din noul Guvern: „E o linie roșie pentru UDMR”
Victor Ponta propune deschiderea discuțiilor cu AUR, după o scurtă vizită în biroul lui Sorin Grindeanu: „Poate fi discutat”
Ciprian Ciucu, critici pentru Nicușor Dan: Se coordonează mai mult cu PSD, decât cu PNL/USR. Era bine să se consulte mai des cu Bolojan
Sorin Grindeanu, înainte de „Momentul adevărului”: Este evident că, așa cum suntem acum, lucrurile nu mai pot continua
Grindeanu, replică pentru Bolojan: Să încerci să vinzi companiile de stat înseamnă să furi toată cămara. Ăsta e adevăratul șobolănism
„Noua lege a pensiilor magistraților are nevoie de un consens”
Vicepremierul Tanczos Barna a fost întrebat, la Digi24, dacă sunt șanse ca noua lege a pensiilor magistraților să fie adoptată până pe 28 noiembrie, termen pe care oficialul l-a confirmat.
„Se poate - o putem face în 4 săptămâni. Este nevoie doar de o decizie, de determinare și de voință politică pentru a face acest lucru. Trebuie să ieșim din acest scenariu de foarte multă comunicare și foarte puțină administrație. Acesta este riscul cel mai mare: să vorbim mai mult, să facem mai multă politică decât muncă efectivă în administrație - și centrală și locală, pentru că investițiile trebuie continuate, reformele trebuie finalizate și noi asta propunem în Coaliție de fiecare dată”, a precizat Tanczos Barna, adăugând că, dincolo de tot ceea ce înseamnă campanie electorală sau dispută politică, „trebuie să mergem înainte cu aceste reforme”.
S-ar putea să ne coste peste 200 de milioane de euro dacă nu facem această reformă cu pensiile magistraților și nu suntem departe de o decizie corectă, acceptată și de magistrați, acceptată și de Ministerul Public. Se poate!
Vicepremierul a recunoscut că deși procedural au existat probleme pe această lege, „au fost proceduri unde nu s-a respectat termenul de 30 de zile și au trecut de Curte. În trecut, nu acum. Este și motivul pentru care probabil cei care s-au ocupat de procedură n-au ținut neapărat cont de 30 de zile, pentru că au fost situații când a trecut de Curte printr-o altă procedură, cu un termen mai redus. Dar sunt două teme discutate: 70% sau 75% pensie față de ultimul salariu și 10 ani sau 15 ani de tranziție până la pensionare. Nu e un capăt de țară, ne putem înțelege. Putem găsi o variantă de compromis și cu magisrații, și cu Parlamentul, și cu Guvernul, și la nivelul Președinției, pentru că și domnul președinte a avut dialog cu magistrații pe aceste teme. Însă trebuie să ne mișcăm repede”.
„Varianta cu 300 de parlamentari este una periculoasă la adresa democrației”
Reprezentanții Coaliție de guvernare au discutat un proiect de scădere cu 10% a numărului de parlamentari, de la 465 la 419. Tanczos Barna a precizat că proiectul a fost discutat pentru prima oară în urmă cu două săptămâni.
„Există un acord de principiu. Varianta de 300 de parlamentari este o variantă periculoasă la adresa democrației, reprezentativității. Dacă se strânge foarte mult numărul de senatori, de exemplu, și Constituția nu este schimbată și trebuie să avem două Camere - și Camera Deputaților, și Senat - dacă reprezentativitatea este foarte mică și nu avem măcar doi parlamentari, doi senatori, de exemplu, la nivel de județ, ne putem trezi cu județe monocolor: zeci de județe, adică 20-30 de județe monocolor”, explicat vicepremierul
Tanczos Barna a punctat că „10% sau 11% este exact reducerea numărului de cetățeni români conform ultimului Recensământ față de penultimul. Și dacă mergem cu acest procent, practic suntem în aceeași marjă, cu 10% administrație centrală, 10% administrație locală, reduceri de cheltuieli, de personal, și așa mai departe. Lucrurile se pot decide. Trebuie un pic de voință politică și de... cum zicea domnul Kelemen la un moment dat: «Picioarele la apă rece, în lighean, și luăm decizia»”.
Editor : C.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News