VIDEO. Columna lui Traian, luminată în culorile drapelului României
Columna lui Traian e luminată, în această seară în culorile drapelului României, cu prilejul vizitei preşedintelui Klaus Iohannis la Roma. E prima vizită de stat în Peninsulă a unui şef de stat român, în ultimii 45 de ani.
Klaus Iohannis a mers la slujba de Înviere, la Sibiu
Nereguli identificate în cheltuielile la vila care ar fi fost pregătită pentru Klaus Iohannis. Ce arată Curtea de Conturi
Hurezeanu critică strategia lui Iohannis pentru șefia NATO: „A fost greșită tactica de a apela la ambasade”
Palatul Împăratului a fost scos la licitație. Cu cât se închiriază pe lună vila din Aviatorilor
Klaus Iohannis nu participă la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan (surse)
Ce a spus Klaus Iohannis, în ziua alegerilor, despre ultimii 10 ani ai României, cât el a fost președinte
Klaus Iohannis a votat: „Sper să fie o zi bună pentru România”
Prima apariție a lui Klaus Iohnanis după demisie
Surse: Iohannis nu primește o vilă de protocol
La sosirea la Columna lui Traian, Klaus Iohannis şi soţia lui au fost aşteptaţi de autorităţi locale şi de câteva sute de persoane, între care un grup de copii din comunitatea de români din Italia. Oamenii l-au aplaudat pe Iohannis, i-au strigat numele şi au scandat "Uniţi salvăm toată România".
Ulterior, Columna lui Traian a fost iluminată în culorile drapelului naţional, moment în care oamenii au început să cânte imnul de stat al României.
„Sunt realmente emoţionat... e senzaţional, Columna lui Traian iluminată în tricolor, cred că un simbol mai profund şi mai frumos pentru legătura între popoarele noastre nu există, şi cum Columna este considerată certificatul de naştere al poporului nostru, cred că iluminarea tricolor se potriveşte excepţional de bine. Este emoţionant că au venit atâţia oameni, foarte, foarte mulţi români, lumea a cântat imnul, am avut tulnicăresele, care au acompaniat, am avut un foarte frumos spectacol organizat de municipalitate, un lucru extraordinar”, a declarat Klaus Iohannis.
Totodată, preşedintele şi soţia lui au discutat cu copiii, s-au fotografiat cu aceştia şi le-au mulţumit celor prezenţi la eveniment.
Cuplul prezidenţial a participat şi la un spectacol organizat în cadrul evenimentului.
Columna lui Traian va rămâne iluminată în culorile tricolorului român până la ora locală 22,30. Acesta este un moment simbolic al vizitei lui Iohannis, având încărcătură deosebită pentru relaţia bilaterală dintre cele două state, conform Administraţiei Prezidenţiale.
Tot duminică, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, preşedintele Iohannis a avut o întrevedere cu reprezentanţi de marcă ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic şi romano-catolic.
Vizita lui Klaus Iohannis în Republica Italiană are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, aceasta este prima vizită de stat din ultimii 45 de ani în Italia a unui şef al statului român.
Luni vor avea loc convorbiri oficiale cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul strategic consolidat dintre cele două ţări şi de cooperarea în plan european, internaţional şi securitar.
Agenda vizitei mai include întrevederi oficiale cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Italiei, Giuseppe Conte, preşedintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico.
Surse: Digi24, Agerpres, news.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News