Live

Raed Arafat, amenințat cu moartea pe Facebook. Suspectul, internat la psihiatrie

Data publicării:
Raed Arafat, șeful Deprtamentului pentru Situații de Urgență. Foto: Facebook / DSU

Un timişorean care l-a ameninţat cu moartea pe secretarul de stat Raed Arafat a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, până la ameliorarea stării de sănătate, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Bărbatul îl amenințase pe Facebook pe șeful DSU că-l va lovi cu un topor, un ciocan şi o rangă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a deschis dosar penal pentru ultraj, după ce un bărbat l-a amenințat cu moartea pe secretarul de stat Raed Arafat, într-o postare pe Facebook, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

„În fapt s-a reţinut suspiciunea rezonabilă că în data de 10 martie, în jurul orelor 12.00, aflându-se pe marginea drumului judeţean care face legătura între localităţile Săcălaz şi Sânmihaiul Român, cu ocazia unei transmisiuni video pe reţeaua Facebook, suspectul l-a ameninţat cu acte de violenţă pe un secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (Raed Arafat, n.r.), în sensul ca îl va lovi cu un topor, cu un ciocan şi cu o rangă, aceste acte având legătura cu activitatea profesională a persoanei vătămate”, pecizează procurorii.

În vederea stabilirii existenţei discernământului suspectului, procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, întrucât „organul de urmărire penală are o îndoială asupra discernământului suspectului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei”.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML Timişoara la data de 19 martie, s-a concluzionat că „persoana expertizată a avut discernământul abolit, raportat la fapta cercetată şi s-a recomandat aplicarea de urgenţă a măsurii de siguranţă prevăzut de art. 110 Cp (internarea medicală), având în vedere potenţialul agresiv şi modificările halucinator-delirante prezentate de suspect”, arată comunicatul.

Având în vedere aspectele evidenţiate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, la aceeaşi dată procurorul a formulat propunere către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, de "luarea a măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol".

Propunerea Parchetului a fost admisă, iar faţă de suspect s-a dispus internarea medicală provizorie într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Împotriva încheierii se poate formula contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victor Rebengiuc, amenințat cu moartea din cauza lui Călin Georgescu: „Trupul meu însângerat va fi călcat în picioare”

Amenințări cu moartea între liderii unei țări din Asia. „I-am spus să nu se oprească până nu îi omoară”

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care i-a spart locuința unui fost ministru al Apărării și l-a amenințat cu moartea pe Arafat

Medic din Mureș, acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit. „A declarat că era aproape de finalul programului”

Partenerii noștri