Live

Rata de incidență a îmbolnăvirilor în Cluj-Napoca a ajuns la 4,25

Data publicării:
Cluj se alătură județului Sibiu cu rata de infectare peste 7, și ajunge la o incidență de 7,3. FOTO: Getty Images

Municipiul Cluj-Napoca, aflat deja în scenariul roșu încă de săptămâna trecută, a ajuns la o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de 4,25 de persoane la mia de locuitori, dar cea mai mare incidenţă din judeţ este în comuna Sic, de 17,89/1.000, potrivit unei informări transmise luni de prefectul Mircea Abrudean.

Media incidenţei cazurilor de COVID-19 în judeţul Cluj este de 3,51/1.000.

După Comuna Sic, cu 17,89/1.000, cea mai mare incidenţă a cazurilor de COVID-19 se înregistrează în comuna Săvădisla, 10,42/1.000. Cele două comune au intrat deja în carantină din cursul weekendului. La Săvădisla, focarul de infecție ar fi fost reprezentat de un botez la care au participat zeci de persoane.

În prezent, în judeţul Cluj sunt 17 unităţi administrativ-teritoriale din totalul de 81 în care incidenţa COVID-19 este de peste 3/1.000. Media pe întregul județ depășește 3 la mie.

În judeţul Cluj există şi şapte comune, în special din zona de munte, unde incidenţa COVID-19 este de 0/1.000.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident pe DN1F, între Cluj-Napoca și Zalău. Un stâlp de electricitate a căzut pe șosea, traficul este blocat

O fetiță de 9 ani a murit după ce mașina în care se afla a intrat într-un cap de pod, la Cluj-Napoca. Alte trei persoane sunt rănite

România și Ucraina încep producția comună de drone militare la Cluj-Napoca. Când vor fi gata primele modele 

Fenomenul UNTOLD. Cât au ajuns să coste acum cazările în Cluj-Napoca pentru perioada festivalului

Partenerii noștri