Live

Rafila nu susține Proiectul Ordonanţei „Trenuleţ” prezentat de Guvern: „Are o componentă inacceptabilă”. Va depune un amendament

Data actualizării: Data publicării:
Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al PSD, Alexandru Rafila, transmite marţi că Proiectul Ordonanţei „Trenuleţ” prezentat de către Guvern are o componentă care este inacceptabilă, pentru că amână cu un an mărirea punctului pentru medicii care lucrează în ambulatoriile de specialitate. El precizează că prorogarea cu un an de zile nu face altceva decât să facă imposibilă orice reformă în domeniul serviciilor de sănătate şi apreciază că trebuie foarte serios discutat atât în cadrul Guvernului cu Ministerul Sănătăţii, cât şi în cadrul Parlamentului. Fostul ministru al Sănătăţii aminteşte că ordonanţa va ajunge şi în Parlament şi anunţă că nu va susţine o astfel de poziţie, relatează News.ro.

”Proiectul Ordonanţei 'Trenuleţ' prezentat de către Guvern are o componentă care este inacceptabilă din punct de vedere profesional, dar şi din punctul meu de vedere, ca preşedinte al Comisiei de sănătate, din Camera Deputatilor, pentru că amână cu un an aplicarea unei măsuri care ducea la mărirea punctului pentru medicii care lucrează în ambulatoriile de specialitate”, scrie Alexandru Rafila, purtătorul de cuvânt al PSD, pe Facebook.

Fostul ministru al Sănătăţii arată că ”această categorie de medici reprezintă un procent semnificativ din totalul medicilor din România - circa 20%”, fiind 10.000 de medici care lucrează în ambulatorii”.

”În al doilea rând, nu poţi să plăteşti un medic specialist din ambulatorii cu 60% din valoarea punctului care este oferită medicilor de familie şi ulterior să spui că vrei să faci o reformă a serviciilor de sănătate, în condiţiile în care reducerea serviciilor spitaliceşti sau impactului financiar al serviciului spitalicesc nu se poate face decât dacă dezvoltăm serviciile ambulatorii, aşa cum bine a spus Ministerul Sănătăţii. Nu poţi să dezvolţi serviciile ambulatorii şi să menţii o subfinanţare a unui sector extrem de important, în asigurarea nu numai serviciilor medicale de rutină, dar şi a serviciilor preventive, pentru că discutăm că vrem să facem şi prevenţia şi vrem să ţinem şi medicii în ţară”, subliniază deputatul PSD.

Potrivit lui Rafila, toate aceste lucruri - respectiv schimbarea piramidei serviciilor, dezvoltarea serviciilor preventive, menţinerea medicilor în ţară - nu se pot face decât dacă această categorie de medici sunt plătiţi aşa cum a existat cadrul legal stabilit, măcar cu 6,5 lei punctul faţă de 5 lei, cât este în momentul de faţă, o altă mărire urmând să fie făcută peste un an.

”Prorogarea cu un an de zile nu face altceva decât să facă imposibilă orice reformă în domeniul serviciilor de sănătate şi aici cred că trebuie foarte serios discutat atât în cadrul Guvernului cu Ministerul Sănătăţii, cât şi în cadrul Parlamentului. De altfel, această ordonanţă va ajunge şi în Parlament şi eu nu voi susţine o astfel de poziţie”, a mai anunţat Alexandru Rafila.

Rafila a declarat pentru News.ro că speră ca actualul ministru al Sănătăţii să nu accepte o astfel de soluţie, că urmează să depună un amendament în Parlament legat de componenta care vizează medicina din ambulatorul de specialitate şi prorogarea termenului prin care trebuie mărit punctul pentru medicii din acest segment. Iniţial, valoarea punctului ar fi trebuit să crească la 6.5 lei de la 1 ianuarie 2026. 

„Este o abordare care din punctul meu de vedere nu are niciun fel de logică, şi nu este nici măcar din punct de vedere economic logică pentru că o cheltuială în plus în zona de ambulatorii va reduce foarte mult presiunea pe asistenţa medicală spitalicească”, a declarat prof. Rafila. 

„Eu nu pot să votez o Ordonanţă care include acest lucru. Urmează să depun un amendament în Parlament, există şi alţi colegi care doresc acelaşi lucru, de la mai multe partide politice, încât finanţarea la medicina din ambulator să respecte angajamentul, respectiv 6,5 lei pentru un punct, pentru că ne dorim într-adevăr o reformă reală a sistemului de sănătate şi o inversare a piramidei serviciilor dinspre asistenţa medicală spitalicească înspre cea ambulatorie şi bineînţeles că ne vom exercita dreptul de vot, fie în comisii, fie în plen, în consecinţă. Eu nu pot să votez o astfel de iniţiativă pentru că ea contravine nu numai angajamentelor, ci şi unei logici legate de reforma sistemului de sănătate şi unei logici economice. Eu înţeleg că reprezintă un anumit efort bugetar, lucrul ăsta putem să-l discutăm, dar efectele benefice în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de sănătate şi anumite economii care se poate face în viitor cred că trebuie luate în considerare cel puţin la fel de mult ca şi această sumă la care face referire Ministerul de Finanţe şi din câte ştiu nici Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu susţine o astfel de abordare”, a declarat pentru News.ro prof. dr. Alexadru Rafila, fost ministru al Sănătăţii, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor.

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cutii cu bomboane, ouă și cafea – mita pentru care un procuror din Vâlcea a cerut închisoare. Judecătorii au respins dosarele

Respirația nazală versus pe gură. Medicii explică diferențele care îți afectează somnul: „Ajută la oxigenarea optimă a creierului”

Merele vândute în 13 țări europene sunt contaminate cu un nivel alarmant de „cocktailuri de pesticide” (studiu)

Ministrul Sănătății anunță un Centru de Management al Obezității la Institutul „C.I. Parhon”

Partenerii noștri