Live

Reacția medicului care a lucrat cu doctorul fals la Spitalul Judeţean Ilfov

Data publicării:

Reacţie a doctoriţei alături de care a lucrat, în Spitalul Judeţean Ilfov, femeia fără studii şi cu diplomă falsă de medic. Fostă şefă a secţiei de Ginecologie, Roxana Dragu spune că nu i-a verificat tinerei actele. Precizează că nu ar fi intrat în atribuţiile sale şi că a avut încredere în sistem. Raluca Bîrsan ar fi venit în secţia de Ginecologie în 2013, cu un contract de voluntariat, mai spune doctorul.

Dr Roxana Dragu, medic primar Obstetrică Ginecologie: În cei 15 ani de carieră pe care îi am, am lucrat cu aproximativ 30 de voluntari, studenți, rezidenți care au ajuns în cadrul secției Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov prin contracte făcute de managementul și conducerea spitalului. Niciodată nu mi-am pus problema modului în care voluntarii au ajuns să lucreze cu mine sau în subordinea mea, deoarece am avut deplină încredere în sistem și în conducerea spitalului. Raluca Bîrsan a venit în cadrul secției Obstetrică Ginecologie în anul 2013 având un contract de voluntariat, așa cum au încheiat și alți voluntari ce activează în cadrul Spitalului de Urgență Ilfov. Precizez că în calitate de șef de secție, funcție pe care am avut-o până în dată de 30.09.2018, în atribuțiile mele nu intră verificarea valabilității actelor personalului care activă în cadrul secției pe care o coordonăm, de la infirmiere la medici. Atât timp cât a fost sub supravegherea mea, Raluca Bârsan a prestat strict activități menționate în fișa postului anexată Contractului de Voluntariat așa cum efectuează orice student din cadrul Facultății de Medicină și nu a efectuat activitate medicală așa cum e prevăzut în fișa postului unui medic. Fișa postului de voluntar permite persoanei cu asemenea contract să facă mai multe activități, cum ar fi consiliere pre și post operatorie, pansamente, cusături și multe altele, dar toate astea exclusiv sub supravegherea unui medic cu drept de liberă practică și niciodată singură! Un voluntar poate asista, dar niciodată nu poate lua decizii în ceea ce privește un pacient. Din fericire, datorită anchetei jurnalistice continuată de organele abilitate, se face lumina în acest caz, astfel încât în viitor, medicii cu mulți ani munciți pentru carierele pe care le au, să nu mai fie puși în asemenea situații și asocieri cu persoane care pot păcăli sistemul atât de ușor.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Falsul chirurg Matteo Politi a fost prins în Italia. E condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare în România

Fals medic cardiolog, arestat preventiv pentru înșelăciune. Le promitea pacienților tratamente minune în schimbul a mii de lei

Stomatolog fals, prins de poliție în București. A făcut zeci de intervenții medicale fără drept de liberă practică

Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare

Partenerii noștri